Trec peste introducere și vă spun că am ajuns la o petrecere cu o tipă supermegabeton. La o cabană în creierul munților. Pe valea Vinului. Vă povestesc în alt post despre asta. Deci eram cu mașina că doar nu putea să înghesuiesc frumusețe de fată în mașinile celelalte cu cârnați, bere și țuică de prune. Și mai era un motiv. Trebuia să ne întoarcem abia a doua zi. Seara. V-ați prins. Hmmm. Așa că am ajuns la petrecere și ca să intrăm urgent în atmosferă m-am gândit la o partida de 3 adică eu fata și o sticlă de Jack. (ei, ce v-a tresărit inima acum. devenise interesant dintr-o dată, nu?). Of course că fiind tinerel și prost (nu că s-ar fi schimbat ceva de atunci, poate am îmbătrânit puțin) ca să arăt cum știe să bea un moroșan adevărat am băut în viteză toată sticla de whisky. De ce? Asta nu cred că vom afla niciodată. Când eram mai bine dispus îmisună telefonul. WTF? Vă fac cinste cu o bere dacă puteți ghici cine era la telefon. Din 3 încercări. Vă dați bătuți? Era mama fetei. Care avea 15 ani și era la liceu în clasa a IX-a. Eu știam că are 18 și e în clasa a XII-a.
Acuma vă rog să mă credeți pe cuvânt că arăta ca una de 18 ani. Și mai erau niște chestii care înclinau în mod clar balanța în favoarea acestei vârste. Adică o anumită experiență în domenii mai puțin cunoscute de o fată de 15 ani. Got it? Că încă nu suntem atât de intimi…
Așa că sună telefonul. Eu la un pas de comă după o sticlă de Jack. Prietenul nostru Jack. Nu prea auzeam foarte bine ce striga femeia la telefon dar am reținut esențialul: minoră, 15 minute acasă, poliție.
Păi bărbații adevărați se cunosc în momentele cruciale. Am luat fata de o aripă și am urcat-o în mașină. Nu știu nici astăzi de ce eram supărat mai tare. Că mă mințise? Că riscam un proces pentru corupere de minore? Sau pentru că mi se dăduseră toate planurile peste cap și vacanța de 2 zile cu o tipă superbă la o cabană în munți se terminase subit?
Never know. Am urcat în mașină și am plecat de la cabană. Drumul până acolo era plin de serpentine iar pentru a ajunge la cabană trebuia să treci pe un podeț de lemn. Dar alcoolul deja intrase în sistem așa că nu am mai nimerit podul, am coborât malul, am intrat cu mașina în apă am urcat vijelios malul celălalt al pârâului și ca prin minune am ajuns în drum. Vreau să vă spun că aveam un VW Passat cumpărat de 5 zile și la care mai trebuia să îi plătesc fostului proprietar 5.000 de mărci peste 25 de zile. Deci teoretic nici nu era mașina mea. Norocul meu (dacă se poate vorbi aici de noroc, eu cred că era ceva mai mult…) că nu sunt obsedat de viteză. Așa că ușurel am luat-o la vale pe serpentine. Fără nici un fel de probleme. Frumos, mașina asculta docilă, motorul torcea liniștit…
Toate până la ultima curbă. Pe care am luat-o frumos. Și de aici urma un drum drept. Dar după atâtea curbe când dai de drum drept devine plictisitor. Și am mai luat o curbă. Repet pe drum drept. Și m-am trezit rulând cu viteză pe o pantă de 60 de grade, adică picam într-o vale de vreo 35 de metri adâncime. Acum atenție. Toată panta era presărată de jirezi. Adică niște pari verticali pe care sunt legați cu sârmă mai mulți pari orizontali. Și sunt folosiți de țărani ca să pună fânul proaspăt cosit la uscat. Cum rulam-cădeam pe panta respectivă am ocolit frumos grămezile de pari, mai puțin ultima care mi-a agățat antena de la radio. Și mi-a rupt-o. Și după cursa asta nebună ne-am oprit în pârâu. Fata care stătea în dreapta din momentul căderii și până ne-am oprit urla ca o disperată. În momentul opririi, nemaiavând ce să-mi acapareze atenția am realizat că fata urlă ca din ură de șarpe. Și i-am spus pe cel mai calm ton cu putință:
-Hallooo! Ce ai? De ce urli? Stai liniștită că ieșim noi de aici.
Zis și făcut. Am băgat în marșarier și am încercat să ies din pârâu. Normal că nu aveam cum să urc panta pe care căzusem. Și nu am făcut altceva decât să îngrop roțile în pietrișul de pe albia pârâului. Dar eram dator să încerc, nu?
– Am o veste proastă pentru tine! Trebuie să mergem pe jos. Da un pic de mișcare nu strică!
Glumițe proaste de șantier… Eram la 30 de km de casă dar alcoolul… Am ieșit din mașină, am urcat jumătate din pantă când mi-am dat seama că mi-am uitat în mașină caseta cu Depeche Mode. Și m-am întors să o iau. Cu ocazia asta am stins farurile. Dar am lăsat poziția aprinsă. De ce? …
M-am trezit în camera mea. Ora 11.
Am ieșit. Mama era bine dispusă, trebăluia prin bucătărie.
– Unde ți-ai lăsat mașina?
– La cabană. Că am băut câteva pahare și nu am vrut să conduc băut. Privirea mamei în momentul acela. Neprețuită. Crescusem cu 200% în ochii ei cu dovada asta de responsabilitate. Habar n-aveam unde e mașina și cum am ajuns acasă. Trebuia să caut o mașină să mă duc înapoi la cabană. Toți bănuiesc că aveți un prieten care e atât de îndrăgostit de mașina lui încât e dispus să meargă oriunde la orice oră numai pentru plăcerea de a conduce. Prietenul meu se numea … Habar n-am cum îl chema, dar noi îi spuneam Sfătucu. Că așa era și porecla tatălui lui. De ce?…
Deci telefon la Sfătucu și în 10 minute apare al meu cu duba în fața porții. Ies din casă urmărit de privirea duioasă a mamei, mândră de feciorul ei foarte serios. Deci duba lui Sfătucu. Am să vă povestesc altă dată întrega istorie a acestei dube. Pe scurt în spate nu avea banhchetă ci doar un pat imens. Numărul de înmatriculare MM-99-PUF. Cei care ați fost în Germania știți despre ce e vorba.
Urc în mașina omului și arunc o privire în spate. Pe pat o bară de plastic de spate de la o mașină.
– Ce-i cu bara asta.
– Am găsit-o aseară pe drum. O vând eu la cineva. Măcar cu 50 de mărci…
Plecăm la drum. Și pe drumul spre cabană zăresc printre tufe o mașină albă. Mi s-a oprit inima în loc și unul din rinichi a început să dea rateuri. Am oprit și ne-am dat jos. În drum era un bărbat la vreo 50 de ani, cu un lanț lung peste umăr și sprijinit de un tractor. Ne dă binețe. Răspundem politicos.
– A dumneo’stră-i mașina?
– A noastră.
– Da cum ați ajuns acolo?
– I-am dat-o unui prieten și uite ce mi-a făcut…
– NTZ, plescăi omul meu și clătină din cap dezaprobator. Apoi își dădu cușma pe spate și scărpinându-se ușor pe frunte ne întreabă:
– O scoatem?
– Păi o scoatem. Das cât ne costă?
– Tri sute de mii!
Adică vreo 20 de mărci. Gata. Omul meu agață lanțul pe după un copac și din două mișcări și 3 figuri cu tractoru îmi scoate mașina în drum. Absolut incredibil mașina nu avea absolut nici o zgârietură. Doar antena de la radio era ruptă. Și nu avem bara din spate. Că era bara pe care o găsise Sfătucu pe drumul spre cabană. El urcase după ce am coborât noi. Nu aveam baterie. Ne dă omul și curent. Ne dă și niște șuruburi și prindem bara înapoi pe mașină. Absolut incredibil. Plătim și plecăm spre cabană. Imaginați-vă cum se uitau la noi cei care au rămas la cabană pentru că toată lumea știa că am picat cu mașina într-o prăpastie și suntem la spital loviți, distruși…mașina ruptă-n două …
Lovitura pentru mine a fost să aflu că fata s-a lovit foarte rău și a dus-o cineva la spital. Încerc să o sun. telefonul închis. Toate gândurile sumbre m-au invadat din nou. Mă gândeam atunci că norocul pe care l-am avut cu mașina aduce după el un ghinion cu fata. Minoră, eu beat la volan, accident, poliție, dosar penal. Mă tot uitam prin mașină să caut niște urme ceva ca să mă pot lămuri. Absolut nimic.
Am tot sunat din 10 în 10 minute pe telefonul fetei. Nimic.
La ora 18 sună telefonul. Era fata. Atunci se trezise. Nu avea nimic.
Bălmăjesc niște scuze penibile încercând cumva să o conving că sunt de fapt un băiat de treabă și că a fost un accident faptul că m-am urcat beat la volan… La care îmi răspunde râzând:
– Ești nebun? A fost cea mai tare noapte din viața mea. Trebuie neapărat să ne întâlnim diseară…
Acuma ce să zici. La 15 ani sigur nu mai trăise multe nopți ca și cea trecută. Și de ce ar fi vrut să ne vedem diseară. Că eram treaz acuma. Și în seara care urma sigur nu mai aveam de gând să sărim în nici o prăpastie… Că mie mi-ar fi fost frică…
Și colac peste pupăză nu mi-am mai găsit niciodată caseta cu Depeche Mode. Enjoy the silence…
Asta a a doua beţie din viaţa mea. Prima ….
nu poa` sa fie adevarat…ce bafta sa ai?:D
Buna spovedanie ai facut online dar daca faci din treaba asta un titlu de glorie inseamna ca nu realizezi cat de aproape esti de un dosar penal.
Eu in locul tau n-am publica chiar tot…
Imi esti dator… cu o juma’ de ulei de motor, sa nu spui ca n-ai fost avertizat.
stai linistit. e literatura… glumite… umor