Am să vă prezint în continuare o lege care (și aici sunt sigur că veți găsi nenumărate similitudini) e făcută cu dosul. Era necesar aici un alt cuvânt în loc de dos. Deci.
O statistică din anul 2008 ne arată că în România se vând (sau se dau cadou…) 5.000.000.000 de pungi de plastic.
Cinci miliarde pungi la 19 milioane de oameni. adică 230 de pungi pe an pentru fiecare om din țara noastră. Sper că sunteți de acord cu mine că nu este nici pe departe un adevăr. Dar trecând peste matematică cinci miliarde de pungi care ajung în natură e strigător la cer. Bun. Ce facem? Păi din moment ce românii nu știu să facă absolut nimic constructiv cel mai simplu lucru e să punem o taxa!
Pentru asta avem nevoie de o lege. Legea apare cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2009. Dar pe lângă faptul că o lege care taxează aberant și nu rezolvă o problemă nimeni dar repet nimeni nu face o simulare pe hârtie a proceselor generate de această lege. Vă enumăr câteva fară a avea pretenția că sunt toate.
1. Taxa se aplică la producător! Marii consumatori sunt supermarketurile. Așa cum v-am mai scris ei plătesc marfa la 60 de zile. Taxa este plătită de producător (0,2 lei/pungă) statului român în luna următoare la un produs de cu o valoare de 0,05 – 0,08 lei . Deci la 400.000.000 de pungi producătorii plătesc la stat 80.000.000 de lei lunar sau mai simplu 18.000.000 de euro! bani pe care ei îi încasează la 60 de zile! Aici sunt două soluții nu mai faci pungi de plastic și dai faliment sau nu facturezi pungi de plastic și fentezi taxa. Vedeți voi altă soluție? Cea mai simplă ar fi taxarea vânzătorului final adică a supermarketurilor. nu? Că ei încasează taxa cu bani gheată!
Deci ne gândim puțin în cash-flowul supermarketurilor au apărut 18.000.000 de euro/lună. Pe care si îi plătesc după 60 de zile. Fără dobândă. Păi nu e ubermeseriaș ca supermarketurile să primească cadou de la Ministerul Mediului 216.000.000 de euro anual fără nici un fel de dobândă și ca să fie tacâmul complet nu plătesc penalizări dacă întârzie cu plata către furnizori. Ca să nu fim ticăloși putem să ne uităm puțin aici și să constatăm că Dl. Attila Korodi, Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile este invitat de marcă la adunarea generala a AMRCRA din 24 septembrie 2008, la Bucuresti. Dacă nu găsiți informația este un printscreen aici . Același ministru care împărțea pungi din pânză pe care scria ”punga de plastic dăunează grav mediului” într-o parcare de supermarket.
2. Producătorii s-au adaptat repede și produc sau pretind că produc pungi biodegradabile. Atenție! Această taxă se plătește doar pentru pungile de plastic care nu sunt ecologice. Aici e partea cea mai frumoasă!!!! După 1 lună toți producătorii sunt verificați dacă produsele lor corespund. Nici unul dintre ei nu poate demonstra acest lucru pentru că în România nu există un laborator care să poată proba acest lucru și chiar și așa durata testului ar fi de 6 luni. Deci nici una din pungile oxo sau bio degradabile nu poate fi considerată conformă cu cerințele legii. Așa că supermarketurile vând pungile cum or fi ele cu prețuri între 0,2 și 0,49 lei în funcție de mărime. Se adună niște bănuți pentru că la o pungă ecologică nu se plătesc taxe iar prețul de producție este 0.08 – 0,2 lei.
3. Fără nici un fel de direcții pentru materiile prime folosite la producția pungilor ecologice s-a ajuns la situația ca producătorii să se adapteze din mers. Astfel noile pungi conțin metale grele care ajung pe alimente sau în sol. Adică în loc să facem un bine am ajuns să facem un rău mult mai mare! Ecologiștii de la extaz au ajuns la agonie!
4. Pe bonurile fiscale de la multe supermarketuri nu apare diferențiată taxa de 0,2 lei pentru că nici aici legea nu este clară. Datorită acestei ”scăpări” se mai poate amâna sau cu ajutorului unui contabil abil se poate face dispărută total acestă taxă. Pentru că dacă ai încasat 0,2 lei și nu îi dai nimănui plătești impozit 16 % și rămâi cu banii.
Acum că toată lumea e confuză și nimeni nu poate trage la răspundere pe nimeni mai aplicăm o soluție româneasca 100 %. Amânăm aplicarea legii cu 6 luni. Profesionalism!
Asta e una dintre legile prost gândite și prost aplicate. Nu sunt jurist și nu mă pricep deloc la acest capitol. Dar în publicitate există un mod de a afla cum vor funcționa lucrurile. Se numește split run. Adică faci mai multe variante și le aplici la o scară foarte mică ca și un experiment. Vezi unde sunt problemele, le remediezi și apoi aplici varianta cea mai bună la scară mare. Poate ar fi o idee …