Pe vremea comuniștilor (adică înainte de revoluție – să nu avem discuții) exista o vorbă. De unde muncești trebuia să și trăiești. Pentru cei care nu au trăit perioada, sau nu au înțeles maxima mai sus expusă,, detaliez.
Erai un simplu angajat. La un IMMUM sau IMUAS. Adică o întreprindere. Să zicem că erai strungar. Cu ce lucrează un strungar: cu un strung. Și cu cuțite de strung. Și cu burghie. Și cu tarozi. Și cu orice altceva. Ați prins ideea.
Buun. Într-o zi un prieten avea nevoie de o bucată de bronz. La cine apelează. La tine, că ești strungar. Iei bucata de bronz o bagi în cutia de mâncare și o scoți de la fabrică. Foarte simplu. Bineînțeles că nici Ghiță de la poartă nu se străduie prea tare. Că și el a vorbit cu băieții să îi arunce peste gard niște deșeuri metalice de la ștanță să își facă un gărduleț drăguț la țară… Și uite cum ai învățat o chestie nouă. Și destul de bănoasă. Apoi ăla cu bronzu vine că îi mai trebe un burghiu. Și un tarod. La un coleg de-al lui îi trebuie o filieră. Dar nu are bani. Are niște prenadez.
