Eram în lift. La mall. Împreună cu niște cetățeni. Coboram. Da, cobor cu liftul. Sunt un organism sedentar și mi-e în marea parte a timpului, lene. Știu că dezvăluirea asta vine ca o lovitură de … sapă. Ăsta-s eu. Cu rele și cu rele.
Făcusem diverse cumpărături, că de aia mergem la mall. Să cumpărăm chestii.
Podeaua instalației era acoperită de diverse chestii umedo/dubioase. Așa că am preferat să țin punguțili departe de sol. Împreună cu mine, în vehicul, mai erau niște cetățeni, de diverse vârste și (cred) etnii. Care ca și mine, erau prea leneși ca să coboare pe scări. Sau se grăbeau, sau erau bolnavi sau aveau ceva care să justifice demersul. Nfine.
Pe lângă muntele de bagaje, că v-am zis că mi-am cumpărat chestii, aveam o cutie de carton în care se afla o gogoașă. Pentru nevastă-mea! Pe care o țineam departe de trup ca să nu cumva să o turtesc. Fac o paranteză aici. Gogoașa în cauză are niște chestii lipite deasupra. Stil Taj-Mahal, așea… Aia-i place femeii… ce să fac? Construcția gogoșistică e foarte șubredă. Dacă deformezi nițel cutia, toată instalația se lipește de acoperiș și se transformă într-o chestie de nedescris. Adică e descriptibilă, dar îmi vin în minte niște comparații care mi-e frică că te-ar putea afecta…
Recompun tabloul: în lift, 35 de pungi, punguțe, pungulițe agățate în toate modurile de organism și în singura mână liberă o cutie în care aveam o gogoașă. Decorată. Fragilă!
Și fix când mă gândeam că sunt foarte bun la treaba asta, adică la cărat chestii, sună telefonul.
Mno. Ce fac? Că nu puteam să răspund. Stau. Că poate o să se oprească. Stau. Nu se oprește…Mai stau un pic…
Telefonul sună în continuare, insistent. Și sună nene…
Eh. Asta e. Trebuie să răspund.
Fac o figură gen Cirque de Soleil, mut bagajele pe un singur deget, mă înclin periculos, creez un tangaj, bagajele pleacă spre spate, plec după ele, mă înconvoi ca un arc de ford tranzit, scot cu două degete telefonul din buzunarul de la spate, apoi mai fac niște mișcări ca să atenuez pendularea muntelui de plase. Reușesc perfect. Chiar sunt bun la asta! Gândesc… Asta în timp ce țineam , demn, ferm, cutia cu gogoașa în palmă. Protector. Ca un zeu grec…
Era nevastă-mea…
Apăs repede pe ecran ca să răspund, apoi, cu altă mișcare de circ, prind din zbor telefonul între ureche și umăr.
Și pentru că simțeam că nu pot rezista în această poziție decât o fracțiune de secundă i-am zis scurt:
-Nu mai suna, că-ți strivesc gogoșica! Te sun eu!
Nu era o amenințare. Pur și simplu asta s-ar fi întâmplat.
Am închis, cumva. Cetățenii din lift s-au împărțit în două tabere. Unii mă priveau admirativ și unele mă disprețuiau profund…
Genial sherif, genial text.Era sa zic genital …da’ m-am oprit la timp. 😉
Daca s-ar face o statistica, s-ar constata ca telefonul este scapat din mana in proportie de peste 70% in situatiile de genul. Ultima oara am facut-o zilele trecute: intr-o mana aveam una bucata board-game (care venise fara plasa, cumparat de pe olx, deh) destul de voluminos, nu era nimic, nicio banca, niciun copac, ceva sa sprijin, iar eu voiam musai sa-l pozez. In buzunarul de la pantaloni mai aveam si castile, care incomodau al dracu. Asa ca, cu o singura mana, scot telefonul, castile le tineam cumva intr-un deget si dau sa pozez. Imi aluneca si pica fix pe asfalt. Am husa, nu-i bai,e inca intreg, dar ultimele 2 dati cand mi-a scapat era tot din cauza mainilor ocupate. Atunci a sunat si na, cica trebuia sa raspund.
Enigma e cum ți-a răspuns când ai sunat-o tu: „Nu ma suna că-ți distrug eclerul”?
Gabi, ti-ai ascultat vreodata un video la viteza 0.5 ?
serif nu. adica nu cred… 🙂
Cred ca reactia ei nu a fost prea buna :)))
Gabi, te-ai secluzat doar pe blog? Adică nu mai există activitate pe contul de Youtube? Că am văzut doar postări vechi.
Serif, pe cand ceva articole noi ? Ca intru in fiecare zi si ies dezamagit dupa cateva secunde (da stiu,cum suna asta) 🙂
:)))) Buna relatarea. Amuzament sare, piper si tot ce-i trebuie !
Domnu Gaben da mai ziceti si dvs ceva, acolo,…… orice.Sa ne mai radem si noi ,zau asa.
+1