Nu am nici o părere vizavi de accidentul din Retezat.
Îmi pare rău că au murit 2 copii. Foarte rău. Dar, mai mult de atât, nu am nici o părere despre ce s-a întâmplat. Nu pentru că nu m-aș simți calificat. Că sunt.
Am bătut munții de la 6 ani și nu ca să mă plimb sau ca să ajung pe niște vârfuri. Am făcut-o, obligat, de taică-miu. Pur și simplu nu ne putea vedea stând degeaba. Avea o problemă. Și zicea că ne pregătește pentru viață. Așa că din prima zi de vacanță ne trimitea la muncă undeva. Cel mai des pe muntele unde își făcea veacul. La 20 de kilometri de lumea civilizată. Culegeam fructe de pădure. Sau ciuperci. Sau plante pentru ceaiuri. Orice, doar ca să nu ne vadă stând. Iarna căram sare, în saci de 25 de kile, căte 10-12 km. Prin zăpadă până la brâu. Pentru animale.
Pe munte. 10-12 ore pe zi, cărând după noi găleți grele de zmeură sau afine. Ne întâlneam cu urși sau cu șerpi aproape în fiecare zi. Am văzut haite de lupi și am fost fugăriți de mistreți. Am învățat cum să mă comport pe munte. Ce să fac și ce să nu fac. Am supraviețuit.
Am scris aceste rânduri, doar ca să vezi că am fost pe munte. Și că mă pricep cât de cât.
Pentru că ziceau cetățenii că dacă nu ai fost pe munte de mai multe ori, nu ai dreptul la o opinie.
Iaca.
Eu am dreptul, dar pur și simplu nu am nici o opinie despre tragedia recentă.
Și cred, cu putere, că nici tu nu ar trebui să ai!
O fi tatăl de vină?
Zici?
Amintește-ți că ai spus asta, în ziua în care o să-ți duci copilul la karate și o să-l cerți că nu a bătut un alt copil. Sau când fetița ta o să refuze să meargă la balet și tu o să o sfădești că nu face ”ce trebuie” în viață. Amintește-ți de momentul ăsta de fiecare dată când o să-ți obligi copilul să facă ceva, orice, doar pentru că ție ți se pare că e mai bine pentru el. Amintește-ți de asta, atunci când o să îți obligi copilul să facă chestii care te fac pe tine mândru. Doar pe tine…
Da, poate omul a întins coarda prea mult. Poate. Poate a fost prea încrezător. Poate. O fi fost nesăbuit. Poate.
E fix problema lui. O să plătească pentru asta. A pierdut un copil și o să aibă de luptat cu un sistem care acum îl acuză de crimă. Lucru care nu e ușor de îndurat. Dar, repet, e fix problema lui.
Nu a ta și nici a mea.
O fi societatea de vină, pentru că a încurajat fenomenul? Și asta e posibil. Dar asta nici nu scuză nici nu acuză pe nimeni.
Poate nu e nimeni de vină. Poate.
Dar din nou, nu e problema mea. Și nici a ta.
Sper că înțelegi. Crește-ți tu copilul cum trebuie. Și nu-l obliga să facă chestii care să-ți aducă ție mulțumire. Și vezi-ți de viață, că nu ai nimic de câștigat dacă emiți păreri și te cerți cu alți cetățeni pe facebook. Că poate îți citesc și copiii tăi postările. Și o să creadă că ești nebun.
Și eu am aceeași impresie când văd postările virulente despre subiect. Și mi se pare că cetățenii se bucură de răul omului, doar pentru că ăla (sau copilul lui) realizaseră ceva ce ei nu ar putea realiza nicodată. Așa mi se pare mie. Că e doar o invidie din aia prostească. Românească. Și goana după niște posturi virale.
relax.
De acord cu tot ce spui. Nu prea e problema noastră. Ce putem face noi e să încercăm să învățăm ceva din asta. 1 mare atenție la deciziile pe care le iei pe munte.Nu e de joacă. Am fost prin locul ăla de vreo 2-3 ori, vara. Prima dată la 14 ani. Fără părinți. Nu e de joacă. Mai ales iarna. 2. Da, să nu ne obligăm copii să facă chestii pe care am fi vrut noi sa le facem sau să ne mândrim noi cu ei. Totuși, eu îi cam oblig pe ai mei să se spele pe mâini. 😀 În rest sunt destul de liberi. Chiar am ceva probleme să-l învăț pe cel mare cum să „piardă” la diverse asa zise competiții în care se tot bagă el. Totul pentru el e o competiție. TOTUL, orice și vrea să câștige mereu. Nu știu cum să-i mai explic că e ok să și pierzi din când în când.
Buna asta serif, felicitari!
Mi-a plăcut punctul tău de vedere. Și faptul că ești calificat să vorbești, cu atât mai mult îi dă putere textului.
Ce vreau eu să zic este ceva care nu are legătură cu părinții, cu copiii, cu vinovații…
Ce vreau eu să zic se rezumă la: a fost o ninsoare neașteptată, în aprilie, care a tulburat viața acestor oameni. (Nu mă refer la chestii sportive, că au fost avertizați, că au plecat ca niște inconștienți; eu vorbesc strict despre ciudățenia asta – ninsoare în aprilie, final!)
Îmi aduc aminte cum o macara a prins cu cârligul ei un pod și podul a căzut pe mașina din spatele macaralei – și toți au murit.
Niciodată nu bănuiești ce este și cine este după colț – prudența este lucrul de care trebuie să ținem cont în viață, că aventură este destulă, cultivată de noi sau trimisă la pachet, ca surpriză, de ciudățenia acestei existențe…
Uneori, te poți strecura ca prin urechile acului și spui că ești norocos sau că s-a făcut o minune pentru tine.
Alteori, nu mai poți zice nimic, pentru că nu mai ești.
Ciudate întâmplări…
În sine, întâmplarea mi se pare atât de înfiorătoare încât singurul lucru pe care îl pot face este să mă rog pentru părinți ca, vinovați sau nevinovați, să nu-și piardă mințile. Așa cum aș vrea să facă și alții pentru mine, dacă aș da-o în bară…
da. am aceeasi impresie. a fost un ghinion.
am prins ninsoare in retezat pe 5 august. Am culcat corturile si ne-am dus la salvamont sa dormim. Cu muntele nu e de gluma si nici de riscat dar la unii setea de adrenalina e mai puternica decat ratiunea.
nici eu
O analiza pertinenta, si un punct de vedere just
http://lead.ro/alpinismul-copiii-si-dilemele-prinse-la-mijloc/
si eu merg pe munte si imi duc si copilul pe munte, acum cativa ani am facut traseul ala prin Martie si am ales sa nu urc pe Peleaga si iti spun ceva: nu e problema mea acum, in momentul asta, insa se poate sa fi fost anul trecut si acum cativa ani cand duduia laudativ presa de rezultatele minunate parintesti. Si potentiala problema nu cu omu’ ci cu mass-media….ii spuneam doar juniorului care avea ochii mari de uimire ca de fapt realizarile lui il fac mai fericit decat sa copieze ce a vazut la stiri unde nu s-a aratat totul. In alta ordine de idei: cand un geolgau se erijeaza fortat in model si mesia pentru o generatie intreaga as putea avea o problema cu el…cand nu…sa fie sanatos! Fenomenul a fost discutat si transat pe carpati.org si pe alpinet.ro inca de acu cinci-sase ani Acu…liniste si o lacrima pentru suflețelele alea! Iar cine are copii si un dram de minte sa nu rateze ocazia sa invete ceva!
E de vina societatea, prioritatile in viata sunt gresite, fiecare parinte ar trebui sa urmeze un curs si sa dea un examen inainte de a avea dreptul de a face copii…dar oamenii sunt prea ocupati, prea interesati, prea necajiti, prea umiliti de un sistem bazat exclusiv deja pe interese consumiste….
Au sarit multi sa acuze. Fara sa ii intrebe nimeni, fara moderatie. Cati dintre acesti parinti:
– se suie in masina si nu au scaun special pentru copilul mic
– cu copilul in spate, o calca peste viteza admisa si fac manevre riscante
– conduc cu mana pe telefon facand manevre, in sunet de frane si claxoane
– desi copilul are scaun in care ar trebui sa stea, il vezi scotand capul printre locurile din fata
– masina nu are revizia facuta, franele nu tin, directia e praf
In accidente de masina, din cauza vitezei sau imprudentei, mor mult mai multi copii decat pe munte. Zi de zi. Dar omul se simte stapan pe masina lui, e in control, regulile sunt pentru blegi, Lasa ca nu pateste nimic copilul ca sunt atent… Si se intampla sa fii atent dar sa intre unul de pe contrasens sau perpedicular in tine, iar copilul sa zboare prin masina ca o jucarie de plus. E vina aluia, dar tu ai facut tot ce trebuia?
Asa ca mai usor cu acuzele. E bine ca fiecare dintre noi sa revada cu acest prilej trist ce face el gresit si ce ar putea face sa nu se intample si lui o tragedie.
vrei sa iti spun cati oameni se urca beti cu copii la volan? eu stau langa o sala de nunti si nuntile de duminica se tin pana seara. lumea vine cu copii. si toti sunt beti cand pleaca acasa. toti. si pentru ca sunt romani, vin doar cu masinile. ca le pica steaua daca vin cu un taxi
Asta e singurul colt de internet unde am gasit ceva cu ce sa rezonez pe subiect. Zilele astea am crezut c-o iau razna, si imi tot venea sa fug acasa de pe unde eram, sa-mi iau copiii in brate, nu de frica vreunei avalanse, dar de frica oamenilor din jurul lor. Care par normali cand ii vezi, nu cand citesti ce scriu pe FB.
cred ca e doar o chestie trecatoare. sau educabila. adica, eu cred cu putere ca daca spui de 10 ori ca ceva face rau, la un moment dat oamenii vor inceta sa faca lucrul ala. asa cred eu.
rezonez cu ce ai spus in articolul asta(nu-mi plac comentariile gen „partikip”, „ai dreptate!” insa totusi am comentat pentru a vedea ca nu esti singur ci suntem mai multi)
Cum adica „nu e problema altora”? Pai tu, daca vezi un parinte care-si palmuieste copilul pentru a urca pe munte (sau pentru a face orice altceva) te faci ca nu vezi, intorci capul? Tu zici, in esenta, ca parintii trebuie sa mearga pe principiul „eu te-am facut, eu te omor” si nu-i treaba nimanui. Nasol.
serif. da, ai dreptate sa te indignezi. dar datoria ta e sa anunti autoritatile care evalueaza problema si iau masuri. ce o sa faci? o sa il bati tu pe parinte? crezi ca ala e un exemplu mai bun?