O scrisoare pier… măsluită – comedie proastă

  1. În capitala unui județ de munte, în zilele noastre.

 

Zoe Trahanache era directoare de spital. N-avusese treabă cu politica. Până acum.

Fiul ei, Zaharia Trahanache, fost primar al localității se afla în arest la domiciliu. Pentru luare de mită.

Pentru că Zaharia era foarte popular în urbe, și foarte mulți cetățeni votaseră cu dânsul, Nae Cațavencu, președintele Partidului Liberal luase hotărârea să o pună pe mama lui, Zoe, pe listele partidului pentru Parlament. Pe prima poziție. Ca să se asigure că fiul Zaharia și mama Zoe nu îl trag în piept, pentru că mai făcuseră treaba asta de 2 ori,  Nae, o rugă pe doamnă, pe Zoe, cum ar veni, să scrie o scrisorică. Nu de amor. Dimpotrivă. O scrisorică în care familia Zaharia se obliga să ducă scorurile electorale ale partidului pe culmi nemaiîntâlnite până atunci. Și dacă nu, mama, Zoe, se obliga, în scris, negru pe alb, să demisioneze din funcția de deputat. Bine, asta ar fi fost ceva de necrezut pentru ca sondajele platite de Zaharia si de mama din dotare vorbeau de niste cifre care pareau imposibile si in comunism…  Zoe scrise, semnă, semnă și Nae, semnă și Zaharia. Toată lumea semnă.

Începură alegerile.

Zoe  mama, Zaharia fiul, Tache Farfuridi, Iordache Brânzovenescu, Ionescu, Popescu, Ghiță Pristanda, Agamemnon Dandanache, și alți avocați, polițiști, luptători la revoluție și membrii de comitete si comiții au umplut urbea cu afișe despre marea realizare a partidului. Și cum, mama, Zoe, ajutată de fiul Zaharia, vor aduce laptele și mierea pe străduțele orășelului de provincie.

Vine ziua alegerilor.

Partidul face 23%. Nu 45 cum promisese Zoe, mama primarului prins luând mită.

Adică rezultatele pe care le promisese Zoe, erau admirabile, sublime, putem zice, dar lipsesc cu desăvârșire.

Așa că se face, în viteză o ședință de partid să se discute și să se analizeze.

(O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul întâi, canapea și un fotoliu)

Nae Cațavencu, în capul mesei. Restul mebrilor de-a dreapta și de-a stânga. Zoe în celălalt capăt al mesei. Zaharia lipsea pentru că era în continuare în arest la domiciliu.

-Domniță Zoe, grăi Nae,  așa cum vedeți, alegerile nu au adus rezultatele așteptate. Drept urmare am să vă rog, să vă dați demisia, cum ați promis în această scrisorică.
Își însoți gestul, fluturând scrisorica semnată înainte de alegeri. Nae era interesat de demisia doamnei, pentru că pe locul 2 era o doamnă trimisă de la centru ca să iasă deputăreasă. Și toată lumea știa că nu e bine să te cerți cu cei de la centru…

-Ce scrisorică? întrebă rânjind Zoe…

-Scrisorica, de demisie, se ridică Nae, indicând cu un gest teatral scrisorica.

-Nu știu de nici o scrisorică, zice doamna.

-Cum nu știi, duduie?! Uite, scrisorica!

Și puse, demonstrativ depeșa pe masă în fața femeii.

Zoe, mama primarelui arestat la domițiliu, ridică cu un gest scârbit hârtia, o privi atent, o ridică în dreptul becului, o apropie de ochi, o îndepărtă, apoi o așeză pe masă.

Toți membrii partidului își țineau respirația.

Zoe, ca să nu-i priveze de oxigen pentru prea mult, nu că nu și-ar fi dorit, glăsui:

-Nu-i semnătura mea! E o plastografie ordinară. La revedere!

Nae, cuprins de leșin alunecă din scaunul de partid. Grăi, sfârșit:

-O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!

-Curat, fără prințipuri… mai încercă cineva să dreagă busuiocul…

cade cortina

6 comentarii la „O scrisoare pier… măsluită – comedie proastă”

  1. Fratilor, am infrant! In ticalosia lui, poporul asta de nici nu pot pt. ca sa-l denumesc, a ales penalii la putere! Ne-a aplicat o **** cu clabuci, istorica dealtfel, tocmai noua care ni se rupe sufletul de tarisoara asta greu incercata!
    Fratilor, ciuma rosie ne-a cotropit, cum s-ar zice, dar mai avem o sansa pe care nu trebuie s-o ratam! Furadan se numeste si se administreaza in doze mici. Efect garantat!

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.