Partea întunecată a comerțului

Duminică, profitând de vremea primăvăratică am fost în piața de vechituri.

Iată ce am găsit acolo:

  • Doi băieți, nu zic de care că mă acuzați că discriminez, trăgeau cu cretă forestieră niște dungi pe niște cauciucuri de iarnă.

Vine un băiat, nu zic de care, că după aia ziceți că așa-s toți ardelenii și zice:

-S-noi boss?

Bosul, bagă creta în buzunar cu un gest gogistic, apoi răspunde cu o voce care trăda surpriza. Adică nici el nu s-ar fi așteptat…

-S-noi! ce nu se vede?! Au dungi!

 

  • Un băiat, din aceeași etnie striga cât îl țineau plămânii:

– Haine la 2 lei, papuci la 10 lei…

– Haine la 2 lei, papuci la 10 lei…

– Haine la 2 lei, papuci la 10 lei…

Vine o femeie. Ardeleancă. Ia o haină din grămadă. O examinează atent. Se întoarce la vânzător:

-Cât e haina?

-10 lei! zice băiatul, învârtind un breloc cu mercedes pe degetul arătător.

Femeia pune buleandra înapoi în grămadă. Vede o pereche de papuci:

-Ăștia cât-s?

-15 lei, răspunde băiatul, fără să se uite despre ce e vorba.

-Da din ăia cu 10 lei nu ai?

-Nu. S-au terminat!

Femeia face 3 pași herculeeni, peste cutiile de papuci și rufe ca să iasă din zonă. Se îndepărtează.

Băiatul se scobește cu clasă la unghia de la degetul mic, o analizează atent, o mușcă, o analizează din nou. Și strigă:

– Haine la 2 lei, papuci la 10 lei…

– Haine la 2 lei, papuci la 10 lei…

– Haine la 2 lei, papuci la 10 lei…

 

  • Vin 2 adolescenți. Răscolesc o grămadă de părți nedefinite de computer.

Unul dintre ei se întoarce la vânzător.

-De Black Friday nu aveți nimic?

Omul se scarpină lejer după ureche, își miroase degetul, se dezgustă, mai șade un pic, își dă seama că nu are nici o șansă să înțeleagă despre ce-i vorba. Așa că întreabă:

-Despre ce-i vorba?

Adolescentul care nu vorbise îi aruncă o privire gen ”ț-o trebuit” adolescentului care glăsuise. Ăla stânjenit… explică:

-E o perioadă când sunt reduceri… Știți… scad prețurile.

Vânzătorul se scarpină la testicule prin buzunarul de la pantalonii de catifea, convins ca nu observă nimeni, apoi zice:

-Chiar ce le-ați ratat. Acum 10 minute s-au terminat…

 

  • O doamnă vindea chestii. Vine un bărbat. Pensionar. Cred. Ridică o chestie din metal cu un furtun.

-Ce-i ăsta?

Femeia pufnește ironic.

-De unde dracu vrei să știu?!

-Îmi trebe la o chiuvetă. Am o chiuvetă din aia nemțească. Oare potrivește?

Femeia, schimbă atitudinea, afișează un zâmbet de vânzător de diamante:

-A. La chiuvetă? Potrivește sigur!

 

  • O familie de cetățeni vindeau scule. Ruginite. Multe. Aruncate claie peste grămadă în niște cutii de plastic. Vine un băiat. Tânăr. Ceva mecanic. Meșter. Maistru. Adică un băiat priceput. Scormonește vreo 5 minute în lăzi, găsește la un moment dat un patent, mic, urât, ruginit, strâmb. Îl arată doamnei care dejdioca semințe.

-Cât face ăsta?

Doamna, scuipă grațios cojile în cutiile de plastic cu scule, se întoarce spre domnul vieții ei care ședea, absent, sprijinit de mașina familiei.

-Mo! Cât îi?

Domnul devine atent.

-Ce?

-Ăla, și arată spre patemt folosind o semință, prinsă grațios între arătător și degetul mare.

-Ăla? 25 de lei!

Mecanicul, inginerul, maistrul, ce o fi fost, aruncă scula înapoi în ladă.

-Ești bolund?! Nou îi 20 de lei!

Se ridică și dă să plece.

Domnul strigă după el:

23 de lei ultimu preț!

Apoi pentru că maistrul, inginerul, mecanicul nu reacționează, apelează la o ultimă stratagemă:

Îi adus din gemania, domnu! E de calitate… nemțească!

 

  • Un băiețaș vinde parfumuri ”originale” cu 50 de lei. Are și un ceas. Wenger.

Vine un băiat, în trening, genul de montator de faianță din Anglia.

-Original?

Băiețașul, sincer surprins, se dă un pas în spate, dă din mâini ca și cum ar dirija un avion.

-Normal! Nu vezi că-i în cutie. Sigilat. Omega original!

Englezul meu descoperă prin deducție logică o problemă:

-Păi cutia-i de Wenger.

Băiețașul, face un gest de hip-hop

-Da! Dar e sigilat în cutie. În cutie. În cutie. Nu cutia e sigilată. E sigilat, în cutie! Țiplă!

 

 

 

 

5 comentarii la „Partea întunecată a comerțului”

  1. Tare cred ca peste cativa ani nepotii vor invata la scoala scrieri de Gaben. Atunci toti octogenarii si sexagenarii vor afirma cu mandrie: „Si eu am dat share la Gaben!”

  2. Mie mi se par f. colorate targurile astea: oamenii nu stiu ce vand dar incearca sa vanda. Uneori le merge.
    De obicei eu le zic: nou e atat, dau atat. Am invatat asta de cand vand/cumpar pe facebook pe grupuri – la inceput ma busea rasul dar apoi o devenit obisnuinta, asa ca incerc.

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.