piariștilor, scoateți-vă capul din fund

20150519_163956_resizedDa, știu, cel mai ușor e să critici. N-am făcut nimic în viața asta/n-am fost la conferințe din alea pe 2.000 de euro/ n-am diplome/master/acreditări/cursuri de fiță.  Nu am dat mâna cu cetățeni celebri care lucrează la Google/facebook.  Așa că articolul care urmează e un hate gratuit. Sper că te-am scutit să scrii, în comentarii, chestiile pe care le-am scris eu deja. Să economisim un pic de timp.

Fan curier cluj rămâne fără angajați. Din motive care pe mine nu mă interesează. Treaba lor. Treaba mea e că nu mi-au livrat niște colete, în Cluj, unor cetățeni care le-au plătit deja și care, știu că e un șoc, au nevoie de marfa respectivă. De vreo 4-5 zile, așea…

Am încercat să dăm de cineva de la ei, să ne spună unde, cum și ce se întâmplă. Mda, nu se poate.

În acest timp, marea PR-iță de la Fan Curier, screme un comunicat scorțoso-lemnos. Din ăla de manual:

„Sunt posibile întârzieri şi în Cluj şi în alte oraşe. În cazurile menţionate probabil a fost vorba de colete care nu au fost găsite la depozit în timp. Noi facem angajări, inclusiv de curieri, pentru că suntem focusaţi pe servisarea cât mai bună a clienţilor noştri şi astfel de incidente sunt regretabile şi încercăm să le corectăm”, a precizat Roxana Magopeţ.

În final, reprezentantul Fan Courier le cere clienţilor a subliniat că toţi clienţii care sunt nemulţumiţi ar trebui să relateze cazurile companiei, pentru a se putea interveni.

Și acum, ca să ne reamintim de ce am scris aceste rânduri:

piariștilor, scoateți-vă capurile din fund!

În era internetului și a rețelelor sociale, când oricine poate afla că la voi căcatul deja a înfundat ventilatorul, tu o arzi cu comunicate fără nici o noimă și în care explici, penibil, că nu ai găsit coletul în magazie…

Mi se pare penibil. spre ridicol, așea…

Io, în locul vostru, ieșeam în față, respiram adânc și ziceam:

Da, avem o problemă la Cluj, pentru că niște angajați și-au dat demisia.

O să livrăm în cel mai scurt timp toate coletele și vom suporta toate daunele pricinuite de eventualele întârzieri.

Mulțumim de înțelegere.

Simplu, eficient și mai ales credibil.

Că io, personal, cred că ”focusul pe servisarea clienților” la voi e pe arătură rău… 

Bineînțeles că așteptăm nerăbdători să vă rezolvați problemele pentru că îmi afectează mica mea afacere.

mda. weekend fain să aveți.

 

11 comentarii la „piariștilor, scoateți-vă capul din fund”

  1. Si daca si-ar scoate capul din fund, poate ar urma si niste ore de limba romana, ca in limba romana „focusare” si „servisare” nu exista.

  2. 3 colete nu le-am primit la Cluj. A trebuit sa le ridic eu de la sediu. Problema era ca erau destul de grele si voluminoase. Bine ca exista Urgent-Cargus, de zeci de mii de ori mai amabili si isi cer scuze daca intarzie. Te suna dimineata si te intreaba cand ti-l poate aduce.

  3. E boicot făcut de Poșta Română pentru spălarea imaginii. Dacă vedeți din astea în curând și la ceilalți curierați, puneți cu poșta! Măcar acolo știți că ajunge în 3-4 zile.

  4. astia mi-au trimis pe cap hotii. mi-au livrat un colet de peste 1000 euro si a doua zi cand nu eram acasa au dat peste bunica-mea si s-au recomandat (pentru ca au venit la pont evident) si cica au un colet de 2000 de lei si sa le dea banii ca il aduc ei de jos. noroc ca n-a avut bani si lake ala cica sa dea ceva un lant ceva de aur ca garantie atunci (auzi si tu) si in mom ala s-a prins si a anuntat politia. curierii pwii

    1. Șerif, sa nu te pună păcatele sa îți muți coletaria la Urgent Cargus, ca schimbi tusea cu junghiul! La ăștia mai prost sta treaba! Dacă ai ceva mai fragil niciodată nu ajunge întreg, oricâte etichete ai pune pe colet și oricâte asigurări ai face! Și nici paguba nu ți-o recuperezi!

  5. Pingback: Articole interesante pe bloguri, 16 mai 2016 | Iote Blog

Dă-i un răspuns lui gaben.roAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.