Razbunare întarziata

Octombrie. O zi mohorâtă. Bacoviană. Ploua încontinuu de 3 zile.

Tot cimitirul era plin de noroi. Un morman de coroane colorate acopereau un mormânt proaspăt.

Murise un interlop. Relativ tânăr. 43 de ani. O alergie banală. La fier. Băgase unul un cuțit în el la o nuntă. Ceva scandal, bătaie… eh… tradiții vechi, românești…

În fața mormântului, pe o băncuță, protejat de o umbrelă imensă, stătea relaxat un bătrân. Era foarte elegant îmbrăcat, la costum, cu vestă și cravată. Ceas de aur, ochelari de fiță, cu ramă groasă de os.

Practic, îți puteai da seama din prima că nu era din familia decedatului.

– Prieten? întreb arătând spre grămada proaspătă de coroane.

cetățeanul tresare, evident surprins de întrebarea mea…

– Nu! Dimpotrivă…

– Adică, dușmani cum ar veni…  încerc și eu o glumă…

– Da. confirmă el sec.

Mno. Au urmat 15 secunde penibile. El tăcea. Eu nu eram sigur dacă vorbea serios. Regretam deja ideea de a porni o discuție cu un străin, în cimitir.  Mă pregăteam să arunc un ”condoleanțe” sec și să-mi văd de drum.

– Acum 20 de ani m-a lovit în cap cu o sticlă și mi-a furat portofelul. Am stat 6 săptămâni în spital.

Am tresărit violent, mult prea vizibil. Bătrânul m-a privit liniștit, apoi a continuat, pe un ton relaxat:

– După ce am ieșit din spital, am mai pierdut vreo 3 ani prin tribunale, dar nu am reușit să-l bag în pușcărie. A primit 2 ani cu suspendare… Și i-am promis atunci că o să vin și-o să mă piș pe mormântul lui!

Am tresărit din nou. Adică, nu mă așteptam. Din nou…

Bătrânul stătea relaxat, pe băncuța din fața mormântului. Ploaia cădea, monoton pe umbrela imensă.

– Și… bănuiesc că ați renunțat… adică nu ați mai fi aici dacă…

fac un gest cu degetul arătător, rotindu-l încet, ca și cum aș împrăștia ceva…

Omul s-a aranjat mai confortabil pe bancă, și-a pus un picior peste celălalt, a legănat de câteva ori gheata de piele, jucăuș, apoi privindu-și atent unghiile mi-a răspuns, liniștit:

– Nu. Dar am probleme cu prostata. Nu pot să mă piș când vreau… trebuie să aștept câteva minute…

 

12 comentarii la „Razbunare întarziata”

  1. Trebuie musai s-o spun: am si eu un „client” dar este inca in picioare, astept cu rabdare. Vorbesc serios, si daca nu e gluma inseamna ca m-am mai linistit, credeam ca sunt singurul in stare de acest gest.

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw