Aveti 5 minute sa vorbim despre ”educatia cu bataia”?

Fotor_145305657968625Am crescut într-o societate în care bătaia era ceva normal. Ba mai mult era considerată obligatorie. Am luat de vreo 3 ori bătaie de la tata, complet nevinovat și după ce și-a dat seama că greșise am avut parte de clasicele ”până te însori îți trece” sau ”las, că sigur ai făcut tu ceva”.

La grădiniță, printre alte bătăi, pedepse, palme și tras de urechi  am stat în genunchi o oră pe boabe de porumb. Nu zic că am fost cuminte. Că nu fusesem. Oricum am avut noroc. Asta aveau la bucătărie.  Cu câteva zile mai înainte un alt delicvent de 5 ani a stat pe coji de nucă până a umplut linoleumul din grupa mică de sânge. Au chemat-o pe mă-sa și l-au trimis acasă. A revenit după 2 săptămâni. Educatoarea s-a scos. Fusese rău copilul. Cea mai nasoală chestie a fost când m-au închis în pătuțul pliant din perete. Nu-mi amintesc motivul, dar m-au ridicat cu tot cu pat și am stat acolo, cu capul în jos, sufocat între salteaua de burete și perete, urlând ca un descreierat, până a venit mama să mă ia acasă. Fusesem rău…

La școală,  în afară de profu de mate, Vlad, toți învătătorii și profesorii băteau la noi ca la fasole. Existau excepții. Dacă părinții tăi aveau o funcție înaltă în partid, sau dacă lucrau la un magazin, orice magazin, erai scutit. Era grea viața atunci, și era bătaie, la figurat, ca profesor să ai în clasă copii cu părinți care lucrau la alimetara, la magazinul de carne, la shop, la librărie sau la magazinul de îmbrăcăminte și încălțăminte. Practic orice magazin era bun.  Din păcate, tata era inginer silvic, adică” șef printre copaci” cum îi plăcea lui să-și spună, iar mama era învățătoare.

Da. Și mama îi bătea pe elevii ei de le suna apa-n cap!

Cel mai tare ne bătea profu de geografie. Te așeza frumos, îți înclina capul și trebuia să stai așa câteva secunde, până se pregătea el. Apoi îți lipea o palmă care îți deconecta creierul de organism. La propriu. Unele fete mai leșinau, dar nici asta nu era o problemă. Aveam asistentă. Le stropea cu un pic de apă, apoi le făceau de căcat în fața clasei:

– E mai slăbuță așa… Precis nu au grijă părinții de ea… cred că nu i-au dat de mâncare…

Eu o luam de la profu ce geogra cam de 3 ori pe săptămână. Pentru că săptămâna avea 6 zile era acceptabil. o palmă la 2 zile era okeish. Într-o zi am luat 3 palme de la el, că ne-a prins că ne băteam în spatele școlii. La a 3-a palmă am uitat să scriu. Pur și simplu nu mai știam literele. Am tras linii toată ora. Mă făceam că scriu, pentru că altfel luam bătaie de la proful cu care aveam ora atunci. Adică proful de istorie. Ăsta venea la oră cu o botă lungă de 2 metri și groasă de vreo 2-3 centimetri. Cu aia ne bătea. De la distanță. Era cioban, avea 300 de oi și cu 10.000 de lei rezolvase un post de suplinitor. Singurul lucru care ne plăcea la el, era că el bătea pe toată lumea. Adică la ăsta nu conta dacă mă-ta lucra la magazin. Te bătea înmainte să te întrebe cine ți-s părinții. Într-o zi l-a bătut pe băiatul șefului de la ICRA. Ăia cu legume-fructe. Un fel de en-gros comunist. No, șefii de la depozite erau mult mai șmecheri decât șefii de magazin. L-a raportat la partid și în 3 ore l-au scos din școală cu bagaje cu tot.

Dirigintele, Băbeanu, ne bătea rar. Da bine. Pe Ion, un coleg l-a bătut vreo 20 de minute pentru că a spart tabla. Apoi pentru că obosise și trebuia să se sune, l-a ridicat și l-a dat de bancă până a rupt-o cu el. Băncile atunci erau din stejar. Nu din pal ca acum. I-au chemat părinții la școală și i-au obligat să plătească și tabla și banca. Normal. Dacă nu ar fi spart tabla, nu ar fi luat bătaie și nu se rupea nici banca. Logic. nu?

Profu de Atelier (un fel de ”lucru manual” unde făceam toate căcaturile pe care trebuiau să le le facă angajații școlii) ne-a bătut cu un furtun din ăla de la un utilaj hidraulic. Avea o sârmă de oțel în interior. Spărsesem tabloul lui Ceaușescu din Atelier. Normal că din greșeală. Ne băteam cu bucăți de placaj, ne împărțisem în 2 tabere și fiecare arunca cu ce putea înspre ceilalți. la un moment dat, tabloul imens de pe perete a căzut și s-a făcut țăndări. Nici astăzi nu știu cum…  Când a venit maistrul (profu) parcă înebunise. Ne-a bătut până a obosit, apoi l-a sunat pe frate-so care a venit de acasă și ne-a bătut și ăla până a obosit. 5 elevi au avut niște oase rupte și au ajuns la spital. 2 dintre ei nu au venit săptămâni bune la școală. Nimeni nu a comentat nimic. Practic, pentru isprava asta puteam fi exmatriculați definitiv. Ni s-a explicat că primisem cea mai ușoară pedeapsă…

Cel mai trist e că dacă le spuneam părinților despre asta, ne băteau și ei. Pe principiul ”sigur ai făcut tu ceva, că nu te-ar fi bătut tovarășul profesor degeaba” Cel mai de căcat era când îi chemau pe părinți și ei te băteau în fața clasei. Era o UBER umilință.

Mama ne bătea mai ușurel. Mai cu dragoste, așa. Nu avea metodă. Se enerva repede, ne dădea câteva palme și aia era. Cel mai rău m-a bătut când i-am vândut toate borcanele pentru murături și mi-am luat o minge Artex. M-a bătut vreo 20 de minute. Nu pot să nu observ că avea o rezistență mai mare decât profu de atelier. E și normal, doar mama se antrena zilnic cu elevii ei…

Tata în schimb ne bătea cu metodă. Sadic. Cu plăcere. Cu o curea grea, subțire, cu cataramă metalică. Odată când știam că o să iau bătaie, mi-am luat pe mine 4 perechi de pantaloni și vreo 4-5 pulovere. M-a bătut vreo 5 minute și când și-a dat seama că trișasem m-a luat la pummi. Am uitat să vă zic că taică-meu avea o condiție fizică incredibilă. Mai adăugați și faptul că făcuse vreo 10 ani de box la  profesioniști. No. Am doborât un record atunci. Am leșinat și m-am trezit în aceeași bătaie de 4 ori… Ne bătea cam o dată pe lună. Primele 2 săptămâni de după erau nașpa. Că nu prea vedeam cu ochii umflați și trebuia să dorm pe burtă… Au fost și excepții. Cea mai mică perioadă dintre 2 bătăi a fost de 2 zile.  Pătasem patul cu sânge, de la bătaia primită acu 2 zile…

Ne bătea și ne pedepsea din orice motiv. Odată a pierdut sora-mea cheile de la un coteț. Ne-a bătut bine de tot pe amândoi, apoi ne-a scos în pijamale să le căutăm. Era februarie – 20 de grade afară și zăpada avea 80 de centimetri. Le-am căutat 2 ore. Le-am găsit. Apoi am făcut pneumonie.

Am luat bătaie de la tata pentru că am bătut un copil, pentru că am spart un geam, pentru că am luat un 8 la școală, pentru că aveam un birou dezordonat, pentru că nu curățasem zăpada noaptea, pentru că mâncasem bomboanele de pe pom, pentru că am vorbit urât cu o vecină, pentru că mi-am rupt uniforma, pentru că… nu-mi mai amintesc pentru ce. Am luat atât de multă bătaie de la omul ăla încât atunci când a murit nu am putut să plâng. Dimpotrivă. Mă simțeam ușurat că nu o să-l mai văd. Am mai avut coșmaruri câțiva ani după aceea în care visam că vine să mă bată. Mda…

Cam asta a fost partea neagră a copilăriei mele. Și într-o măsură mai mare sau mai mică toți copiii de vârsta mea au trecut prin așa ceva. Era normal să iei bătaie. Ba chiar, repet, unii considerau că e necesar. Nu știți cât de des se folosea expresia ”bătaia e ruptă din rai”. Nu știți…

De aceea suntem atât de agresivi, atât de aprigi de decisivi și de proști. Ne sare muștarul din orice prostie și ne luăm de gât ca niște tâmpiți. Urlăm unii la alții la telefon sau din mașini, scuipăm înjurături de mame și de sfinți și ne arătăm mușchii cu orice prilej. De aceea ne regăsim etichetați mereu în mulțimi de proști, maneliști, bozgori, poponari, curve, țărani, handicapați, pițipoance și fraieri și singura preocupare e să demostrăm că suntem mai tari, mai deștepti, mai bogati sau mai șmecheri…

Așa că, dacă ar fi să mă întrebați pe mine, educația cu bătaia a eșuat.

Poate ar fi cazul să încercăm și alte variante.

120 de comentarii la „Aveti 5 minute sa vorbim despre ”educatia cu bataia”?”

  1. Inainte sa dau share la articolul tau vreau sa te intreb ceva: nu ai exagerat un pic cu articolul asta? Doar cat sa ne dam seama de esecul metodei? Sunt din ’70, am crescut intr – un orasel de mineri, si am mancat bataie de la personaje identice cu cele din articolul tau. Dar, parca parca, sunt prea zguduitoare relatarile cu oase rupte si sange pe cearceaf. Te rog sa nu te superi.

    1. E hiperbolizat textul, normal. Pentru înțelegerea tuturor ca bătaia era ceva obișnuit pe acele vremuri.

    2. nu esti primul care imi spune asta. asta a fost copilaria mea. asta am trait eu. nu as avea nici un interes sa te mint sau sa exagerez. nu o fac pentru ca as cauta iertarea ta sau pentru niste motive psiholigice… Si nici nu caut faima sau recunoastere. pur si simplu asta am trait eu. da, poate pare ireala pentru ca e comprimata. citesti articolul asta in 5 minute si ti se pare ca e prea multa violenta. sunt acolo vreo 10 ani de mizerii…

    3. Sunt cateva lucruri care dor mai tare ca bataia. Primul, care se intampla imediat, e ignoranta celor din jur. Nu se baga nimeni, toata lumea intoarce capul si se face ca nu vede. Ii simti impotriva ta. Apoi, dupa ceva ani, cand esti intrebat cum a fost copilaria ta si raspunzi, provoci lacrimi. De mila. Si ca barbat nu e un sentiment care iti doresti sa-l simti. Ai ajuns demn de mila, esti un esec, simti rusine pentru ca ai fost neputincios. Asta-i sentimentul care-l incerci pe la 18-22 de ani. Te inchizi in tine si te refugiezi in alcool si droguri. Altii in munca. Dupa caz. Si dupa posibilitati. Cei mai puternici reusesc sa treaca si peste asta si sa se impace cu gandul si cu ei insisi. Restul sfarsesc dramatic, inecati in substante, asteptand resemnati sa moara. Oricum nici unii nici altii nu-si vor atinge potentialul. Pentru ca mai duc o lupta in paralel cu fantomele trecutului. Uneori fara sa-si dea seama. Iau deciziile cu o teama necunoscuta, au constant frica de orice. Frica paralizeaza creierul. In fine, asta e alta discutie.
      Ce vreau sa zic e ca, dupa ani si ani, apare cate unul care spune ca nu crede el ca chiar asa a fost. Ca si cum el stie, a trait el destule, a vazut el de toate. Asta doare rau. Tot ce ai indurat pana atunci, nu se pune, nu exista, nu se poate. Realizezi ca a fost degeaba, nu a invatat nimeni nimic din asta. Prima reactie care ma incearca e un mortii ma-tii de gunoi. Pe urma te gandesti ca nu are nici o vina. A trait in puf, a fost ferit de viata dura. E rezultatul ascunderii gunoiului sub pres.
      Dar domnule din ’70 ati aflat doar o mica parte. Mai sunt si altii. Personal am fost batut si umilit. Pentru ca mamei mele nu i-a placut camasa cu care vroiam sa merg la biserica. Pur si simplu, nu mi-a zis nici in ziua de azi ce anume era gresit la camasa aia. Aveam 11 ani si s-a turat intr-atat de tare incat m-a dat de pamant si m-a lovit cu picioarele. Ma calca pe cap si ma lovea alternativ. Si asta se intampla zi de zi din orice. Ca nu spal bine vasele, ca nu am facut curat la porci, ca ma joc cu frate-meu in loc sa muncesc, ca am bagat prea multe lemne pe foc si trebuie sa fac economie. La 10 ani. Motive erau destule si am fost unul din cei mai cuminti copii posibili. Si am invatat si bine, dar nu a contat. M-am uitat pe geam la momentul nepotrivit, era de ajuns.
      DA, e adevarat. S-a intamplat si se intampla. Uitati-va la prietenii dumneavoastra de pe facebook. O parte din ei sunt calai sau victime. Indiferent ca sunt parinti, soti sau copii. In spatele fiecarei poze cu oameni fericiti este de foarte multe ori o poveste nespusa. Ascultati-o si o sa vedeti altfel lumea. Dar nu mai spuneti ca nu credeti. Pentru ca doare.

    4. Sunt din aceeași generație. Am luat și eu seria mea de cataloage peste cap și palme ca lopata de la proful de mate. Dar mi se pare mult exagerată relatarea. Oase rupte, sânge, bătaie tot la două zile. Să fim serioși. Zici că toți sadicii din trei județe s-au nimerit să predea fix la școala autorului. Efectiv nu cred că autorul a luat chiar atât de multă bătaie în școală. Să nu ne fie cu supărare, că textul e bine scris.

      1. nu e bataie la 2 zile. e vorba de cativa ani concentrati intr-un articol. si nu e nici un pic de exagerare. multe lucruri nu le-am mai scris. inca nu sunt pregatit.

      2. Înțeleg. Se prea poate ca prin zona ta să fi fost altfel oamenii. Eu sunt din Oradea. Aici ne cafteau mai rar profesorii iar pe mine părinții cred că m-au pocnit o singură dată în toată viața lor. În schim ironiile direcționate către elevi erau la ordinea zilei și mai era și practica aceea a șantajării indirecte a părinților prin torturarea psihică a copilului ca să-i determini pe tutorii legali să cumpere niște ore în particular că – uite – nu e bun copilul la matematică. Abuzul psihic era mai des întâlnit în zona asta de vest. Practic nu țin minte să fi avut profesor care să nu fi picat abuziv elevi din părinți bogați ca să vină tati cu pachețelul de cafea la școală, să treacă plodul anul. Sau să nu-i fi dat elevului mai bogat note mici peste note mici ca să se sesizeze mama că e vremea să vină cu ploconul pe la sala profesorală.
        Acum un an mergeam pe stradă și m-am întâlnit cu fosta profesoară de gramatică din liceu. Genul acela de scorpie care își aducea frustrările de acasă și și le vărsa pe elevi. Și-am abordat-o că ”Sunteți doamna Ivanov?” și ea că ”da”. M-a analizat din cap până în picioare, i-am spus cum mă cheamă, mi-a zâmbit, mă ținea minte după peste 20 de ani. Și-mi tot zâmbea ea entuziasmată și eu vorbeam calm și-i zâmbeam înapoi și i-am spus că ”Știți, mereu am să port pentru dumneavoastră o ură specială aci în suflet pentru modul în care v-ați purtat cu mine și colegii mei.” Și femeia s-a blocat și s-a schimbat la față și-a mormăit un ”măcar ești sincer” după care a plecat cu bărbia sus ca orcie doamnă care se respectă. Infecta avea obiceiul să ne ridiculizeze pe toți ăștia din familii mai înstărite, oră de oră. Ne găsea nod în papură. Știai lecția nu primeai notă. N-o știai, îți dădea zâmbind un patru până-ți strica media iremediabil. Că știa că vine tata la școală să vadă unde-s problemele și acolo tipa întâmpina părinții cu o față smerită de ”vai, știți, eu tot încerc să-i educ”, după care primea ”atenția” și spunea că rezolvă ea cumva. Mereu am detestat-o pe femeia aia și pe cei ca ea.

  2. offtopic: fontul gri inchis pe fundal gri deschis e priceless. citesc 1 minut, mai iau pauza. pana diseara termin articolul.

      1. Are dreptate omul cu fontul.
        Mai cere si tu cateva opinii ca sa te convingi.

      1. l-am terminat, multumesc.e mult mai bine acum. 🙂
        sper ca nu bateam campii, cred ca ti-au mai confirmat si altii

      2. pai pune-l la loc. nu te lua dupa un nebun ca mine. poate am o problema la ocheane. 🙂

  3. facem abstractie de sindromu stockholm, ca e normal sa supravietuim intr-un fel.
    eu imi pun urmatoarele intrebari :
    toti fosti copiii astia, care comenteaza si se regasesc in cele scrise aici in articol si comentarii … – sunt acum adulti.
    ce simteati fata de parintii aia ai vostri cand va bateau?
    ce dracu se intampla in capul unui copil cand parintii il bat ?
    bai oameni, voi mai aveti sentimente ? mai simtiti chestii, asa, in viata, mai aveti emotii ?
    va mai iubiti in continuare parintii ?
    va bateti mai departe copii ?

    1. 1. Ura, frustrare, suferinta.
      2. Iti imaginezi ca intr-o zi ai sa pleci departe si ii vei face sa sufere cat suferi tu in acel moment.
      3. Da, evident. Doar ca in timp ce altii citesc Cartarescu tu o arzi cu psihologie.
      4. Eu am facut pace cu ei.
      5. Nu.

    2. simțeam neputință și absurd, ca și cum viața nu avea sens, la 5 ani am vrut să mă sinucid, nici acum nu vorbesc cu tata, nu mi-e dor de ei niciodată, ura e încă vie, caldă, o simți că e încă acolo, am reușit să nu mă refugiez în alcool, droguri (am renunța la fumat după aproape 16 ani de fumat câte un pachet pe zi) și abia după 20 de ani am reușit să scap de o depresie seacă, sterilă, pustie, acum am 40

  4. Am luat bătaie de la țăranu meu de nu ma vedeam pentru ca nu scriam frumos. Acum e singur și încearcă să refacă relația. O gluma bună. Tot nu am un scris frumos

    1. oai cata bataie am luat pentru ca scriam urat!!! si acum scriu ca un doctor orb si cu parkinson. cred ca de ciuda. ca as putea sa scriu frumos…

      1. mi a rupt caietul de dictando la 11 noaptea si m a pus sa il rescriu pe tot. l a mai rupt o data, pe la 2 noaptea, nu era multumita. am terminat pe la 6 dimineata

      2. am reinvatat sa scriu timp de doua luni noapte de noapte, printre lacrimi si vanatai … acuma scriu frumos doar daca is racit si plang. fara lacrimi nu pot schita o litera lizibila…

  5. Am luat bătaie cu rigla, cu arătătorul de lemn sau polimerul pe care il simțeai prin 3 randuri de haine. Am luat bobarnace, palme peste cap, tras de urechi pana mi-a dat sângele fapt care a infuriat-o pe maica-mea si a 2-a zi a făcut scandal monstru in scoală.
    Mai naspa a fost in clasa a 7 când la ora de sport trebuia sa sărim peste lada, am căzut de 2 ori in mana, ma durea de mor, i-am zis profei de sport dar s-a tipat la mine ca ma prefac si m-a pus încă o data sa sar, am căzut si mi-am rupt mana de tot, a 2-a zi a venit in clasa si a țipat la mine ca e doar vina mea.
    Chiar ma bucur ca acum exista telefon si poti filma/inregistra aceste abuzuri.
    Părintii nu ma băteau dar ma făceau la sentiment, imi reprosa maica-mea niste chestii de imi venea apoi sa intru un pământ de rușine, probabil as fi preferat sa ma bată.

  6. Dupa ce am citit aici, vreau sa te intreb daca mai tii legatura cu parintii tai si ai sentimente bune pentru ei?

    1. Tata a murit cand aveam 15 ani. Ne-a lasat saraci si plini de datorii. Mama a trait pana acum cativa ani. Si a fost cea mai buna mama din lume…

  7. Mda. Vad ca multi privesc cu neincredere povestea ta.
    Comentez doar ca sa-ti confirm relatarile.
    Eu am fost cumva mai norocos ca tine. Am luat batai pentru lucruri de nimic, pozne minore. Am luat batai pentru ca ai mei parinti erau obositi, stresati si nu stiau mai bine. Nu stiau pentru ca n-au avut de unde sa invete altfel.
    Acasa am avut un scut suplimentar in fata alor mei: sora mea mai mare.
    La scoala, pentru ca tatal meu era militian am fost cumva ocolit de excesele de zel ale profesorilor/invatatorilor. Colegii mei insa nu aveau norocul asta. Am avut coleg caruia i-a rupt profesorul de romana (Ciobanu) urechile (are legatura cu ridicarea copilului de urechi pana nu mai atinge pamantul cu picioarele). Profesorul a fost foarte suparat ca s-a patat pe maini de sange btw. Astea nu sunt povesti auzite, s-au intamplat in fata ochilor mei, in clasa.
    Fetele cu urme rosii de degete dupa vizita in biroul directorului sunt greu de uitat (avea „ghebosul” o mana grea ceva de groaza).
    Celor ce pun sub semnul intrebarii veridicitatea amintirilor tale nu pot decat sa le spun ca ASA ERAU ATUNCI SISTEMUL, OAMENII, ATMOSFERA.
    „Eu te-am facut, eu te omor”, „Bataia e rupta din rai”, „Unde da mama, creste” nu erau glume pe atunci. Pentru cei care am copilarit in era aia sunt sinonime cu bataia, sinonime cu vanataile, mana grea a tatalui si reprezentau realitatea violenta a multor copii.
    N-am crescut stramb, n-am crescut un tampit, copilul meu nu stie ce inseamna „na na” (si nici nu va afla cat sunt eu in viata), dar nu cred ca violenta a ajutat in vre-un fel la constructia omului care sunt acum.

  8. Pentru toti cei care sustin ca pana la o varsta o palma data asa mai cu grija la fund e buna…hai sictir! Tu ditamai giolgaul de 30+ ani, lovesti un copil fara putere de intelegere, inofensiv si neajutorat…deci da, hai sictir si apucati-va sa cresteti caini, aia se dreseaza si se cresc pe baza de biscuiti sau palme dupa ceafa… Creierul omului se dezvolta spre 100% abia in jurul varstei de 7 ani, asa ca dati palme in copii, tara are nevoie de multi prosti care sa mearga la vot! gaben, tot respectul pentru articol si pentru concluzia finala!

  9. Si eu am luat-o,da nu tin minte sa fi fost asa grav,sau cel putin nu a lasat urme.La scoala 1-8 eram bun la invatatura dar chiulangiu,asa ca doar ceva palme luam.Am stat si eu pe porumb cateva ore,il lasesem pe fratele mic singur si am plecat la fotbal.Tata ma pocnea da nu metodic sau cu ura,doar cand ma prindea cu ceva aiurea(fumat,chiul,venit tarziu).Mama doar ma strangea de gat,ma ridica pana in tavan si ma arunca.Cand nu ma batea era mai rau,ma punea sa ma dezbrac de haine si sa plec in lume in curu gol,era o moda la noi,parca se vorbisera toti parintii.Imi aduc aminte ca odata am sarit la o vecina in gradina si am luat toate piersicile dintr-un piersic mic,primul rod si era altoit,piersici cat pumnul.La 4 jumate eram 7 baieti in curu gol afara si o gasca de fete care radeau.La scoala de soferi-mecanici auto am vazut ce inseamna bataia,la fiecare test de 26 de intrebari luai un cheder de roman disel la cur pentru fiecare greseala.Eu faceam 21-22 bune deci doar 4-5 bucati,oricum te scapai pe tine de la prima.Ma consolam ca erau altii care faceau 10-12…
    Apropo de plecatul in lume,am un prieten care tot asa a fost alungat de tat-su in curu gol,noi eram gasca la 100 de metri de poarta lui,cand ajunge asta in dreptul nostru in striga tat-su inapoi.El mandru ne arunca o privire de aia-vedeti ba ca ma cheama inapoi? Il auzim pe tat-su cum ii da un bat si ii spune-Ia un bat sa te aperi de caini!

  10. Societatea românească e una patriarhală și foarte violentă. Începând cu folclorul autentic, plin de violență, trecând prin istoria plină de nenorociri, terminând cu bătaia zilnică a nevestei, episodul bătutului copiilor e unul clasic și necesar în societatea asta. Așa au fost crescute generații întregi, prin bătaie, pedepse, amenințări. Credeți că părinții noștri au fost crescuți altfel? Dar părinții, bunicii, străbunicii lor?
    Uitați-vă la violența contra femeilor în România, e aberant ce se întâmplă, dar mulți consideră normal să-ți bați nevasta, să violezi, să trimiți femeia la cratiță. Sintem cu mintea in ceva epocă retardată, asta de fapt se vede și la vot.
    Revenind la bătaia copiilor – mi-am luat porția de bătăi și pedepse cînd eram mic, de puteam să mai dau și al alții. maică-mea fiind cam isterică de felul ei, se aprindea din orice și începea să lovească pe unde apuca. Plus alte pedepse cretine, numai fiindcă i se părea ei că am făcut ceva sau dădea vina automat pe mine pe chestii pe care nici nu le făcusem. Nu bătaia a fost cea care m-a ”deranjat”, toți ne-o luam pe coajă de la părinți pe vremea aia (io-s leat 80), ci bătaia luată pe nedrept, mai ales dacă era țapănă.
    Iar expresia ”io te-am făcut, io te-omor” a fost un leitmotiv al copilăriei mele…ba chiar și al adolescenței…urlat, ca să se audă în tot blocu’…
    Acuma, hai să fim serioși – nu tre să-ți bați pruncu’ pînă vomită sînge sau îl bagi la reanimare, sau rupi bucăți din el – asta ține de psihiatrie, iar părintele ăla ar trebui băgat în cămașă de forță vreo citeva luni să-și revină, sau la pîrnaie vreo 2-3 ani.
    Dar nici nu tre să te porți cu mînuși cu plodu’, sunt unii care nu pricep numa’ cu buna…o palmă la timpu’ ei face multe. Chestia e ca plodu’ să priceapă pentru ce-și ia palma aia. Preferabil nu peste cap, să-i sară ochii sau cervicalele.
    Nu am copii, dar văd pruncii altora, unii crescuți foarte relaxat, de părinți faini, care nu cred că i-au lovit vreodată, dar au autoritate, doar prin inflexiunea vocii sau ridicarea tonului sau chiar o privire. Alții, în schimb, vai și-amar – copii isterici, care urlă din orice motiv, dau foc la orice prind, chinuie animale, îi bat pe alții, înjură de numa’. Unii din ăia, vă asigur eu, nu pricep de vorbă bună, unii poate nici de bătaie. Unii părinți nu au nici un fel de autoritate, de-aia plozii lor vor crește niște lepre. Lepre din alea care-ți dau în cap, violează, intră în găști mafiote, își bat nevsta, pruncii, amanta, vecinii etc.
    Ca să-ți crești pruncu’, tre un cumul de factori – părinți, instituții de învățămînt, anturaj, societate etc…numa’, io repet – o palmă la timpu’ ei valorează mult…
    (Și nu mă luați acuma că nu am copii, deci nu am ce comenta – și voi vă dați cu părerea despre filme și sport, chiar dacă nu aveți studii de cinematografie sau n-ați practicat un sport de performanță în viața voastră) 😉

  11. Ohohoo cata bataie am mai mancat in copilarie…. mama fiind profesoara de matematica avea pretentii de la fiica ei sa fie o eleva de 10, si pot spune ca severitatea ei si a vazut roadele abia astazi dupa multi ani ajunsa medic. Am terminat scoala, si liceul sefa de promotie, bacalaureat luat cu 10 pe linie. Olimpiade: chimie – olimpica nationala.
    Pentru toate astea n am decat sa ii multumesc, desi luam batai cu cureaua de piele pana faceam pe mine, si nu exagerez, ma batea pana udam patul sau pana vedea ca nu mai pot sa respir de durere, iar daca veneam vreodata cu vreo nota sub 9 acasa stiam ce urmeaza…. si acum imi aduc aminte cum in cls a 11 a pentru un 7 la istorie m a batut cu cureaua de piele pana am udat patul…efectiv aveam rani cu sange…2 sapt n am putut sa ma asez… Dar, asa cum pana la 19 ani am avut cureaua agatata in cui la mine in camera, de frica sau nu, am invatat multa carte…eram prima la toate materiile..nici nu imi imaginam vreodata sa nu imi fac tema sau sa nu merg cu lectia invatata! Severitatea da roade mai tarziu chiar daca atunci tremuram in fata ei cand ma asculta seara la lectii sau imi cerea carnetul de note acum nu pot decat sa ii multumesc, pentru ca datorita la acele curele multe pe care le am incasat in copilarie am ajuns azi unde am ajuns. In conlcuzie, cei care se plang ca i au pedepsit parintii si prin astfel de metode ar trebui sa se gandeasca de 2 ori cand zic ca nu le a prins bine! La mine e deja clar ca atunci cand voi avea copii ii voi pedepsi cu cureaua de piele daca nu vor avea rezultate la invatatura!

Dă-i un răspuns lui PpaulaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.