Gata cu JMECHERIA! Fac parlamentarii romani ordine in Norvegia!

bodCunoașteți, bănuiesc, cazul Bodnariu.

Cu cetățeanul ăla , căruia i-a luat statul norvegian copiii.

N-ați fost plecați de pe planetă în ultimele 2 luni, nu?

Well. Nu o să dezbatem subiectul, pentru că încă nu avem toate prunele (informațiile) în traistă.

Dar pentru că știu că stați cu sufletul la gură, așteptând un deznodământ la această poveste, vin cu o veste bună. Nu bună, nemaipomenită! Ce spun eu nemaipomenită?! Incredibilă! Aproape utopică!

Cetățeni, stăpâniți-vă entuziasmul,  se ocupă parlamentul României și Protecția Copilului!

S-a luat decizia!  O delegație de parlamentari se deplasează în Norvegia pentru 3 zile ca să îi pună pe ăia la punct! Că nu se mai poate așa!

În paralel, pentru că veștile bune nu vin singure, Protecția copilului din România a făcut o anchetă socială și a ajuns la concluzia că putem aduce copiii în România, unde familia tatălui are toate cele necesare pentru ai crește. Vorbim, bineînțeles de cei 5 (cinci) copii. Unul sugar…

Deci, e ca rezolvată treaba. Nu s-a făcut mai repede, pentru că se știe, noi românii stăm de sărbătorile de iarnă cu copiii. Nu puteau să plece parlamentarii mai repede, pentru că copiii lor ar fi suferit și ar fi fost afectați emoțional pe termen lung. Apoi, vacanța de după sărbători e și ea foarte importantă în dezvoltarea  tinerelor vlăstare care le vor moștenii milioanele de euro…

Să nu deviem. Deci Cazul Bodnariu e ca și rezolvat! Nu vă mai consumați! S-a terminat!

Mă bucur că s-a implicat și  Protecția Copilului! Chiar mă bucur. Pentru că sunt profesioniști! Serioși! Da… Îmi amintesc cum au rezolvat cazul Columbeanu… Sau cazul Prigoană… Chestii grele. De interes național. Că de sutele de copii care cerșesc prin intersecții, de copiii care nu au ce mânca prin satele românești și de pruncii care îngheață prin canale s-au ocupat demult…

poza e de aici… 

 

 

7 comentarii la „Gata cu JMECHERIA! Fac parlamentarii romani ordine in Norvegia!”

  1. Deși îți dau mare dreptate, nu se poate să nu mă enervez când văd neputința instituției numită stat …. de cele mai multe ori ea nu există, cu excepția zilei de salariu pentru cei din rândul cărora se va constitui comisia de care scrii mai sus. 🙁

  2. daca tot fac ordine in norvegia de ce nu fac escala si la berlin sa ii explice la frau merkel cum sa rezolve problemele cu refugiatii?

  3. chestiuni de genul „te bat pentru ca dumnezeu ii pedepseste pe pacatosi” tin de o mizerie psihica intolerabila

  4. Din cate am inteles eu drepturile copiilor in Norvegia sunt putin altele decat in Romania. Daca este asa si familia asta locuieste acolo de ce mai exista o discutie pe tema asta? Daca in Africa te mananca leul si tu nu vrei sa fii mancat de leu ori stai departe de Africa ori ai grija cum te porti pe langa leu sa nu-l superi.

    Sunt constient ca se poate avea o discutie despre cum nu e in regula sa vina cineva sa-ti ia copiii si ca iubire parinteasca si sanul familiei si etc dar n-avem noi de unde sa stim ce obiceiuri sa practica in familia omului plus ca nici macar nu este treaba noastra.

Dă-i un răspuns lui MalinAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.