N-am inteles niciodata

Da. Pur si simplu n-am înțeles niciodată de ce tu, ca angajator ai refuza un om care se prezintă la un interviu, doar pentru că are mai mult de 55 de ani. Nu înțeleg! Au trecut vremurile când oamenii se angajau doar pentru puterea fizică. Sunt câteva excepții, admit. Dar în marea majoritatea a cazurilor e mai de apreciat experiența unui angajat decât forța lui fizică. Dacă vă uitați cu atenție în jur, toate chestiile care în trecut necesitau forță brută au dispărut. Avem scule, mașini, utilaje care fac munca grea. De minte și de experiență avem nevoie…

Am avut 3 angajați mai în vîrstă până acum. Cu care m-am înțeles perfect. Unul a plecat în străinătate, unul s-a pensionat. Și cu celălalt m-am sfădit. Ne-am sfădit dintr-un motiv care nu avea nici o legătură cu munca. Dar am rămas prieteni. Ne mai vizităm, ne mai sunăm, ne mai felicităm de zilele de naștere. Și mai schimbăm rețete… Lucrează acum într-un atelier de strungărie. Deși are de 2 ani vârsta de pensionare. Da. E un om foarte muncitor. Și foarte bun meseriaș/ Foarte bun.

Anagajez de fiecare dată când am oportunitatea un om cu experiență. Da știu, sunt mai înceți, mai pretențioși poate uneori mai dificili. Știu asta.  Și eu sunt așa. Toți suntem…

Așa că nu înțeleg de ce ai refuza un om care lucrează de 30-40 de ani într-un domeniu. Care ar putea fi motivul.

Da. Articolul acesta face parte dintr-o campanie. Dar ce am scris mai sus e părerea mea personală. Și mâine angajez pentru o perioadă de probă un domn care are o vârstă mai înaintată. Asta ca să nu aveți impresia că vorbesc pe lângă subiect.

Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SISTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finantat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

14 comentarii la „N-am inteles niciodata”

  1. Asa cum ai zis si tu , motivul pentru care unii angajatori se feresc de persoanele in varsta si uneori cu experienta este acela ca aceste persoane sunt mai pretentioase si pretind sa fie platite mai bine(absolut justificat). De aceea angajatori prefera tineri fara experienta deoarece pretentiile acestora sunt mai scazute si sunt mai usor de manipulat.

      1. Cred ca depinde in mare parte si de meserie. Adica daca postul respectiv necesita experienta(sudura in argon sau sofer TIR) atunci cred ca persoana calificata va fi angajata indiferent de varsta. In schimb daca vorbim de o meserie unde calificarea se poate face la locul de munca , (ospatar, barman, agent comercial etc.) va fi ales cel mai tanar , fara experienta si fara prea multe pretentii. Asta e paradoxul in Romania, dupa ce termini studiile nu te angajeaza nimeni pentru ca nu ai experienta iar apoi cand te apropii de pensie esti evitat pentru ca ai prea multa. Eu inteleg nedumerirea ta dar din pacate multi dintre angajatori gandesc pe termen scurt, PROFIT MAXIM / secunda si cheltuieli minime. Din fericire , compania in care lucrez eu nu face discriminari pe criterii de varsta iar cei care sunt angajati fac parte din categorii diferite. Chiar imi aduc aminte ca pentru o sesiune de recrutari , cei de la RH aveau in colimator persoane la „Golden Age” cu experienta in domeniu.

      2. Poate ca multi angajatori gandesc pe termen scurt deoarece nu-si permit altfel deoarece dinamica mediului de business nu-ti permite sa faci planuri pe termen lung, ca legile se schimba de la an la an. Poate pentru ca codul muncii nu este echilibrat ci este unul angajat-oriented? Lasand la o parte tipul de activitate desfasurat, consider ca e de preferat experienta in campul muncii (care de multe ori vine la pachet si cu stabilitatea) si nu tineretea unuia iesit de pe bancile scolii cu impresia ca totul i se cuvine iar maine te lasa cu ochii in soare pt 50 lei in plus.

      3. Eu consider ca cel mai bine ar fi un echilibru dar asta e o situatie ideala si nu se va intampla niciodata, nicaieri. Cum zici si tu, depinde si de angajator. Ce planuri are, ce buget, ce profil etc. Astia care sunt iesiti de pe bancile scolii nu sunt toti cocalari si retarzi. E bine sa fie si ei bagati in seama. ACum ca te lasa cu ochii in soare pentru 50 de lei, iarasi e discutabil. Sa stii ca nu doar salariul conteaza . Este adevarat, poate, ca 70-80% este banul dar mai sunt si alte metode prin care iti poti pastra un angajat, bine asta daca merita.Oamenii cu experienta in campul muncii se termina, adica mai mor, se pensioneaza isi deschid propria afacere etc. Undeva trebuie si tinerii sa invete o meserie si sa capete experienta…Crede-ma ca eu am fost acel „iesit de pe bancile scolii” si nu a fost amuzant deloc. A trebuit sa accept locuri de munca diverse si slab platite tocmai pentru acea experienta pe care o cer toti. Am invatat, am rabdat si la un moment dat a rasarit soarele si pe strada mea iar acum cand am ocazia ajut cat pot un „iesit” din asta , pentru ca cine stie, poate are ceva de oferit. Sa nu se inteleaga ca am ceva cu cei trecuti sau la „golden age”, din contra. O discriminare bazata pe varsta este daunatoare in orice situatie.

  2. prietene… eu am 32 de ani si sunt matusa in firma. multinationalele angajeaza tinerei de 20-22 de ani pt ca sunt ieftini si multi inca stau cu parintii (nu au obligatii)… romanica nu are economie nationala, deci suntem la mana acestor multinationale… apreciez campania, dar nu cred ca va avea succes. sper sa ma insel.

  3. Conceptii de manageriat post comuniste ! Pai unul cu experienta in domeniu nu necesita cursuri de specializare sau costuri pentru ca e deja format ! Departe de mine gandul de a jignii pe cineva dar tinerii sunt usor de manipulat si stapanit in comparatie cu un muncitor care are deja o varsta de 45-55 ani si in plus stie mai bine ca tine (manager) cum sa lucreze efectiv !!! Daca tu ca sef esti intai om si dupa aceea sef ai numai de castigat de pe urma acestui fapt,angajatii te vor respecta si vor face ca firma la care lucreaza sa fie respectata si sa mearga bine , in schimb daca tu ca sef ”dai cu biciul strigi,certi,terorizezi ,emani regula terorii, angajatii nu te vor respecta,vor muncii in scarba,te vor ura si mai devreme sau mai tarziu te vor parasii !!! Asa ca ” cine nu are batrani sa-i cumpere „, fara cealalta varianta neanderthaliana ” ..si cine-i are sa-i futa ”!!!

  4. pentru ca unul de 50 de ani n-o sa mance ever IT la nivelul la care am eu nevoie si nici nu mai are reflexele, viteza si conexiunile neuronale necesare unui programator.

  5. Simplu, mai bine angajam un student cu perioada de proba de 3 luni cu un salariu putin peste 10 bulioane si sa aflam ca nu e capabil decat „o fosila” (asta era expresia auzita in fosta firma) pe la 40-60 de ani dar care doreste un salariu pe masura. Cat costa un curs de pregatire? Mai putin decat salariul „fosilei” pe o luna, deci in prim plan e mai avantajos un student inapt decat un veteran, dar in romania stam la ***a strainului deoarece nu mai avem industrie autohtona.

  6. 1. Pentru munci cu nevoie de forță fizică avem utilaje. Iar utilajele vor fi manipulate mai ușor de un bătrân cu experiență, dar numai o săptămână. După care tânărul cu chef de muncă și reflexe mai bune, plătit la jumătate, îl va depăși în viteză, păstrând aceeași calitate. 2. E destul de greu să găsești o ramură a industriei românești care mergea acum 20 de ani, merge azi și în care să poți folosi experiența unui senior. 3. E și mai greu să convingi o persoană la câțiva ani de pensionare că un curs îi va fi util. Pe când un absolvent cu capul pe umeri va fi fericit să îl facă.

      1. PS: Te cred. Eu nu am experiența de partea cealaltă, ca angajator. Vreau doar să aflu unde greșesc.

Dă-i un răspuns lui dushureceAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.