– Măi bărbate am găsit un hotel frumos!
– Bun! zic. cu vocea bărbatului căsătorit de 10 ani și care a învățat din greșelile trecutului că nu e bine să contrazici o femeie care planifică plecarea în concediu.
– E într-o pădure! zice ea, vizibil încântată!
– Excelent! îi răspund. Tot din experiență am învățat să schimb cuvintele, ca să nu se prindă că nu o ascult…
– E pe un deal, la 30 de km de oraș, aer curat, liniște, bla bla bla… e un castel… bla bla dar e aproape de metrou si de bla… bla… bla… E o fostă școală de preoți… și bla bla bla 2 biserici în interior… bla bla bla. Ce zici?
Dacă e liniște nu e bine. Mă întorc la ea, văd că se uită la mine cu privirea aia ”te-am întrebat ceva acum 0,12 secunde, de ce nu-mi răspunzi?” Din nou experiența salvează situația. Răspunsul universal:
– Iubire, tu știi cel mai bine!
– Ok. Acolo o să stăm! Kardinal Schulte Haus se numește.
– Îhî!
14 zile mai târziu:
Am ajuns la casa cardinalului. Tăte-s bune și frumoase. atâta doar că parcarea e jos la poalele dealului, și hotelul e în vârf. Adică dupa ce te-ai cazat, cobori mașina jos în parcare, că sus nu sunt decât 2 locuri libere.
E mai mare dragul, după ce am umblat 14 kilometri prin târg să mai și bag o cucerire de pisc montan! În fiecare seară!
Astăzi a și plouat puțin, fix cât să îmi ude organismul!
Și cum stăteam eu, așa, la mijlocul pantei, ud ciuciulete și respirând ca locomotiva cu aburi de pe Wasser, i-am dedicat niște urări cardinalului, soției lui, copiilor, verișorilor și rudelor de gradul 2-3, colegilor de clasă, urmașilor direcți și indirecți ai celor care l-au cunoscut. După calculele mele cel puțin 15.000 de cetățeni germani tre să se fi deocheat astăzi!
După care m-am deplasat spre camera pe care o împart cu iubita mea soție. În castel.
Deschid ușa, ea, nevastă-mea mă întâmpină veselă:
-Ai văzut ce fain plouă afara?
Am reluat urările către cardinal și restul persoanelor… în gând, firește…
Cred că a fost cea mai mare epidemie de ”mă vărbește cineva de rău” din istoria modernă a Germaniei…
E loc berechet pentru descântece de deochi, așa că, români descântători, năvăliți! 🙂
Deci , articolele tale rup :))