Aproape mi-as fi vandut sufletul…

20140504_094622Ploua. Chestie care in mod normal nu m-ar fi deranjat. Adică mai văzusem ploi… Doar că asta nu se oprise de vreo 10 zile… mai eram și Lefter Popescu… iar de aici, prin regula de 3 simplă, rezultă că singura modalitate de deplasare prin urbe era  mersul cu piciorușele din dotare. Și ultimul, dar poate nu cel din urmă motiv era că ambii bocanci, singurii pe care îi aveam, luau apă în cantități care ar fi dezechilibrat și Titanicul…

Terminasem orele și mă duceam spre cantina unde urma să iau cina.

 Ca să scurtez drumul, trebuia să o iau pe niște străduțe înguste, pline de vile imense.

Ploua…

Bocancii mei fleoșcăind, scoteau sunete ireale, puternice… Și pentru că nu aveam ceva mai bun de făcut,  încercam să caut o melodie care să se potrivească…

– Strada pe care-ai stat… fleoșc, floeoșc…

– Păstrează și acum … fleoșc

– Locuri prin care-altădat… fleoșc, fleoșc…

Ploua… Mărunt… Constant… Străzile erau pustii… se însera…

 În curtea unei vile, pe niște  scări impunătoare din marmură, protejați de o cupolă imensă din sticlă, ședea o tânără jună cu un cetățean de o vârstă apropiată… Se giuguleau…

Am lăsat pasul mai lejer, puțin mai pe vârfuri…  nu pentru că m-ar fi interesat acțiunea… Trebuia să fac cumva să reduc zgomotul făcut de galoșii fermecați…

– Acuma mi-e greu sa mai cred… plici, plici…

– Ca tot ce s-a-ntamplat… plici

– Mai poate fi, măcar odată… plici, plici…

Practic, toată acțiunea se petrecea în fața ochilor mei… Poarta vilei era deschisă, semn că veniseră de undeva… El stătea lejer, cu o treaptă mai jos, ea îl îmbrățișa languros… Niște țucături zdravene acoperiră zgomotul tern al ploii… Râsetul ei ricoșă zglobiu între casele înalte…. El coborî încă o treaptă… ea deveni mai insistentă și îl prinse de mână trăgându-l înapoi… Era frumoasă… Înaltă, slabă cu un păr lung, blond…

El mai făcu un pas în spate iar ea ca să nu-l lase de mână se aplecă, îndoind ușor genunchii… Coapsa se arcui frumos sub blugii de un indigo absurd… Am rămas mut, nemișcat… Uitasem că plouă… Uitasem de bocanci… de frig… de tot…

Priveam uimit cum el, nesăbuitul, refuza să intre cu fata în casă. Nu puteam să  înțeleg… CUM?! DE CE?!

Nu sunt un om religios, dar dacă ceva sau cineva ar fi venit atunci și mi-ar fi cerut orice ca să fiu în locul lui aș fi acceptat fără să mă gândesc… Absolut orice…

El mai făcu un pas în spate, ea îl mai ținea de vârful degetelor…

Și… dintr-o dată toată scena se schimbă absurd…

Mâna ei rămase câteva clipe în aer, el mai făcu un pas în spate, calculă greșit treapta și alunecă…

Il vedeam cum se duce pe spate, întinzând mâna spre ea…

 Ploua încet, mărunt… constant

Ea țipă scurt, ascuțit. Întinse mâna încercând să-l prindă…

Cetățeanul căzu în fund pe marmura udă a curții, cu un zgomot înfundat… Știam sunetul ăsta din copilărie, când căzusem cu partea dorsală pe un bolțar… Sărisem cu umbrela de la balcon…chiar a doua zi după ce  văzusem Mary Poppins… 3 luni durase vindecarea…

Se schimonosi apoi se întinse pe burtă zvârcolinduse… Ea coborâ în viteză treptele și printr-o mișcare sexy se aplecă asupra lui… Blugii indigo vulgar gemură…

El urlă animalic. Ea nepricepută, speriată îi puse o mână tremurândă pe față și una pe fund…

El urlă din nou:

-mă calci pe mână!!!!!

Ea sări speriată, în spate… Blugii indigo violent absorbeau însetați stropii mărunți de ploaie…

Am zâmbit. Nu, n-aș vrea să fiu în locul lui…

Dau să plec… Bocancul stâng fleșcăi ireal…

– Altul, desigur,  te va iubi mai mult… fleoșc, fleoșc…

later edit. am inteles ca exista cetateni care nu stiu melodia, ce zic eu melodia… hit-ul, slagarul… despre care se face referire in articolul de mai sus.

deci

10 comentarii la „Aproape mi-as fi vandut sufletul…”

  1. avea ori ciorapii gauriti, ori „nagragii” gauriti
    Aveam un prieten casatatorit, si nevasta-sa de geloasa ce era ii dadea „nadragii” gauriti, in speranta ca ii mai taie elanul ( e real)

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.