Cu o amenda toti suntem datori…

Cruzeam. Sau cruzam pentru că nu știu exact cum s-ar putea traduce acțiunea de plimbare cu automobilul prin oraș. Nu că n-aș fi avut treabă… aveam un milion de chestii de făcut.. Doar că, din motive care acum îmi scapă eram extrem de relaxat.

revin. cruzam…

Dintr-o dată, din asfalt răsare un polițist. Precipitat, agitat se strecoară printre mașini și-mi face semn să opresc…

Opresc…  parchez regulamentar. frumos…

Ajunge al meu lângă mașină. Dă puțin șapca pe spate…

– De ce n-ați oprit unde v-am făcut semn?

– Practic nu era regulamentar. Încurcam circulația… Zâmbesc amabil:

– Nu v-am reținut numele…

– Sergent de flotilă Bal bla bla vă rog să prezentați actele la control.

– Ce acte aveți nevoie? zic, relaxat.

– Permisul, și actele mașinii.

– Ah! Actele… Încep lejer să caut actele care erau în parasolar. Le caut vreo 10 secunde, apoi las parasolarul,

-Aici erau! Pfff!

Omul ia actele se uită atent la ele, le verifică de 2 ori…

-Asigurarea?

las parasolarul din nou, scot și asigurarea:

-Poftiți!

Ia asigurarea, o verifică și pe aceea de 2 ori…Simțeam că omul era pornit să-mi dea o amendă…

Se duce în fața mașinii și se uită la cauciucuri. Se pare că nu are obiecții. Îmi face un semn, fluturând asigurarea:

-Semnalizați!

Apăs avariile…

Se plimbă lejer până în spatele mașinii cu toate actele mele (și ale mașinii) la spate…

Se oprește lângă portbagaj. Se crăcănează majestuos… Dă șapca și mai tare pe spate, apoi cu un aer de amiral rostește răspicat:

– TRUSA MEDICALĂ ȘI EXTINCTORUL!

– Poftim? raspund puțin bulversat.

– Stimate domn, vă rog să-mi prezentați trusa medicală și extinctorul!

– Ședeți un pic, că nu știu unde ar putea fi…

– În portbagaj trebuie să fie! declară organul legânându-se pe călcâie… Apoi afișează un zâmbet larg, rachiunos…

Deschid portbagajul, încep să caut febril… Cetățeanul începe să fluiere încet o melodie polpulară… cred…

Mă uit peste umăr spre el, apoi cu o voce stinsă zic:

– Nici n-am știut că astea trebuiesc verificate…

– Ba da trebuie, stimate participant la trafic! Trebuie! Lipsa acestor articole de siguranta auto este sanctionata cu amenda din clasa a II-a, între 4 și 5 puncte de amenda, ceea ce inseamna intre 360 și 450 delei! 

– Așa mult?! mă mir eu, din porbagaj…

– Da! Așa mult! Dar trebuie să înțelegeți, sunt lucruri care vă pot salva viața…

Ies din portbagaj, cu trusa și cu extinctorul.

Omul legii le ia zâmbind ștrengărește… Se uită la extinctor, apoi la trusă… apoi iar la extinctor… iar la trusă… extinctor… trusă…

– Sunt în regulă? întreb timid…

– Da… Da… Sunt bune… da…

Râd copios în mine… nu mă pot abține… Îmi scapă totuși un zâmbet ironic… Omul e devastat. Pur și simplu a rămas cu trusa și cu extinctorul în mâini… Nu aveau cum să nu fie in regulă. Le schimbasem cu 3 luni în urmă când fusesem în Germania…

Le iau încet, le pun în portbagaj, închid și mă îndrept spre volan…

– Mai verificăm ceva?

– Nu… drum bun să aveți…

14 comentarii la „Cu o amenda toti suntem datori…”

    1. eu n-am zis ca nu expira, dar masinile din generatiile mai vechi n-au decat unul standard:) Tu oricum aveai mai mult ca sigur doua

  1. :)) Cel mai fain mi se pare faptul că ai parcat mai departe de locul unde „sergentul de flotilă” se strofoca să încurce traficul! :))

  2. No !” pe mine m-a oprit ….tot așa gen MI6 și după ce am tras pe dreapta….și am stins luminile….îmi zice: -Nu aveați farurile aprinse! …..și eu i-am zis ….da….nici motorul nu era pornit…..până la urmă a renunțat…

  3. Bai, nu cred. NU a gasit el ceva ?!?! Incredibil. Nici militia nu mai e ce-a fost…..Care isi maia duce aminte cum verificau serifi directia pe vremuri ? Clar nu scapai de amenda.

  4. Asa fac toti ! Aproape..
    Mi-e mi-a dat amenda in fata blocului , aveam de toate doar buletinul nu. Am zis ca urc dupa el, dar m-a intrebat inca odata : ” – Buletinul il aveti la dvs. ? ” Bine inteles ca am zis ca nu il am si am luat amenda .

  5. eu tocmai am aflat ca am itp-ul expirat si asigurarea lipsa ( nu mai gasesc actele ). cu toate astea, am scapat doar cu un avertisment 🙂

  6. Eu am luat amenda acum cativa ani pentru folosirea nejustificata a luminilor de avarie. 75 de lei. Ca alt motiv nu a putut gasi la un Renault 21 din 1986…
    Sa revenim ontopic: Cum ai ajuns in camp…dimineata…marti?

  7. Pingback: Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (39) | Martie din Post

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.