Amintiri – Brigada artistica

Eram in clasa a VII-a. O clasă în care erau 12 băieți și 25 de fete. Era bine.

Practic fiecărui băiat puteau să-i ”placă” 2 fete din clasă, fără să ne intersectăm. Și ne rămânea și una de rezervă…

Dar asta e doar un calcul matematic care nu are legătură cu viața reală.

Tuturor ne plăcea de Monica. Înaltă, slabă, blondă cu ochi albaștri. Și cu sâni. Era singura din clasă care avea sâni vizibili. Fac o mică paranteză. Pe vremea aceea nu erau atât de mulți hormoni în carnea de pui, sânii nu apăreau în clasa a V-a,  iar uniformele fetelor arau opusul cuvântului ”sexy”. Halatul femeii de servici era mai feminin decât uniformele fetelor din clasa noastră…

Deci ne plăcea de Monica, sau de pieptul ei ”generos”. Sau de râsul ei zglobiu…. sau de felul în care vorbea… nu… cred că totuși pieptul …

În fine…

Dirigului nostru i se pusese pata că nu aveam ”activitate artistică”. Urma  serbarea de sfârșit de an, care se făcea la Casa de Cultură și care era un eveniment major. Practic toată lumea cânta, dansa și spunea poezii despre Partid și Ceaușescu. 2 Ore.  Pentru că exista deja un cor (eram membru – am niște povești și de acolo….), poezii recita toată lumea, iar la dans ne clasam ca eleganță între oi și mufloni, singura soluție era să facem ceva inedit. Ce nu se mai făcuse. O brigadă artistică!

Adică un fel de teatru, cu niște cântecele. Care de obicei prezentau o chestie nasoală din societatea acelor vremuri, dar cu o notă de ironie.

4 băieți și 8 fete (7 + monica) am fost selecționați pentru marele eveniment.  Sper că înțelegeți că de fapt ideea era a dirigului nu a noastră…

O tovarășă care fuma Snagov și bea votcă dntr-un termos ne-a compus niște texte debile și le-a pus pe vreo 3 melodii de la Beatles.  Aveam repetiții de 3 ori pe săptămână și pot să vă spun cu mâna pe inimă că nici unul dintre băieți nu a lipsit nici măcar o singură dată. Nici răceala, nici treburile casnice nu ne-au oprit! Nimic!  Ba, Emil a căzut cu bicicleta și și-a rupt piciorul. Credeți că a stat acasă? Nu! Era soarta brigăzii artistice în joc! Cum să stai acasă? Trebuie să fiu sincer și să vă spun că Monica venea în trening… ÎN TRENING MULAT!!!!

Treaba mergea bine, toată lumea era mulțumită, toți își stiau textele. Doar că eu observasem o mică chestie. Găsisem ceva care să o facă pe Monica să râdă. Avea un râs puternic, homeric. Și când râdea umerii i se ridicau ritmic în sus.  În timp ce purta treningul mulat… Înțelegeți voi…

Opera artistică descria un elev leneș, care venea neîngrijit la școală și pe care noi, colegii lui, prin cântec, voie bună și povețe inteligente îl  readuceam pe făgașul cel bun/corect. La un moment dat eu trebuia să-l critic că nu are un nasture la cămașă. Și-i arătam nasturele care lipsea, El se uita la nasture, eu îl loveam ștrengărește cu arătătorul peste nas. Asta cu lovitul nu era în scenariu. Dar pentru că Monica râdea, nasul colegului nostru a suferit numeroase abuzuri. E de la sine înțeles că nici el nu se plângea… Râsul scuturat al Monicăi era o recompensă mult prea mare…

În ziua evenimentului, Monica vine la mine, împreună cu dirigintele. Îi explicase că ea râde dacă eu îl lovesc peste nas pe colegul nostru și să nu fac asta, că nu dă bine. Am dat din cap, că am înțeles. Nu puteam zice nu. Că luam bătaie …

Scenă, lumini, 400 de părinți în sală. Emoții. Toată lumea cu tensiunea la maxim. Intrăm pe scenă, aplauze, ne prezintă dirigu, noi, îmbrăcați în costum de pionier, cămăși albe, cravate roșii, berete. Eram ca scoși din cutie…

Începem acțiunea. Totul mergea brici. Dirigu era în al 9-lea cer, Tovarășa care ne făcuse textele strângea drăgăstos termosul în brațe, ce să vă mai spun. Eram pe val.

Vine scena cu nasturele. Mă concentrez la text, duc mâna la cămașă să-i arăt colegului cum umblă el fără un nasture și asta e de neconceput într-o societate multilateral dezvoltată și când el se uită la nasture, îi dau un bobârnac puternic peste nas. Știam că nu trebuie să o fac! Știam! Dar repetasem gestul de atât de multe ori, încât îmi intrase în reflex. Nu o făcusem din răutate. Pur și simplu devenise un obicei.

Monica pufnește puternic în râs. Pentru că nu era nici momentul și nici locul potrivit, fata a încercat să-și oprească hohotul de râs, punându-și palma la gură. Ghinion. Pentru că tot aerul care se înghesuia să iasă pe gură, neavând altă soluție a ieșit pe nas… Antrenând și niște muci în această mișcare. Mucii, văzându-se pe scenă au făcut ce știau ei mai bine. S-au arcuit maiestuos după care au aterizat cuminți pe sânii ei, nu-i așa, generoși. Imaginați-vă această scenă în lumina puternică a reflectoarelor… Dintr-un motiv care acum îmi scapă, Monica n-a observat acest amănunt, si a continuat să joace ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Lumea în sală a început să chicotească…

-Ia mămică! MUCI!  a strigat o fetiță din primul rând, ridicându-se în picioare în timp ce îndrepta un deget arătător mic și gras spre cămașa Monicăi.

Noi eram fâstâciți. Nu știam ce să mai facem, dirigu își smulgea părul din cap și făcea crize în culise iar tovarășa textieră/compozitoare bea nervos ”cafea”din termos.

Toată lumea făcea gesturi penibile, chinuindu-se prin semne care se doreau discrete să-i arate grozăvia! O colegă își strâmbase gura și-i șoptea:

-Ai muci pe cămașa! Ai muci pe cămașă!

Poate acoperită de rumoarea din sală chiar și această încercare se dovedi inutilă…

– Mămică! Muci!  strigă din nou fetița din primul rând.

Noi uitasem replicile și fiecare începuse să cânte alt vers, Monica era singura care nu schița nici un gest…

Dintr-o dată dirigu, apăru în fugă pe scenă și o prinse pe Monica de mână ca să o ducă în culise. Speriată de faptul că cineva o atinsese și dezechilibrată de smucitura puternică fata se ridică în aer cu picioarele paralele, exact ca un maestru chinez de karate, plutind preț de câteva momente… Un fotograf care stătea lângă scenă tresări și involuntar apăsă pe declanșatorul aparatului foto pe care îl ținea la piept… Lumina rece a blițului inundă scena, noi stăteam ca după explozia unei grenade, iar Monica plutea în aer, cu mucii pe piept, trasă de dirigintele nostru care avea părul exact ca și Einstein… Ireal… Fetița din primul rând rămăsese mută, cu degetul în aer… O liniște cretină plutea în  sală…

Normal că fizica funcționa și în comunism, așa că zborul Monicăi fu unul scurt, fata aterizând cu un zgomot surd, cât era de lungă, pe podeaua de lemn a scenei. Un norișor de praf, timid, se ridică din zona impactului. O undă seismică provocată de cei 400 de oameni care rîdeau isteric lovi puternic scena, exact în momentul în care dirigu, cu ultimele lui puteri reuși să o târască pe biata fată în culise…

După 3 secunde, cortina grea, de catifea căzu între noi și sală… Cu coada ochiului am văzut-o pe tovarășa textieră, care din inerția mișcării nervoase cu care trăsese de funiile cortinei, se impiedică și căzu în fund. Viteza și unghiul de intrare în contact cu solul erau potrivite pentru 2-3 ricoseuri pe care  fundul femeii  le execută elegant, fără nici o ezitare… Un urlet animalic acoperi rumoarea din sală … Nu de durere… Iși vărsase termosul…

Am fugit ca potârnichile… Mai ales eu…

Râsul a continuat vreo 10 minute… Cred, că măcar din punctul acesta de vedere, a fost cea mai umoristică Brigadă Artistică din istoria școlii noastre…

Povestea nu are happy end, mai ales pentru mine… Nu vă povestesc câtă bătaie am luat, că nu mă credeți…

Cert e că deși dirigul, Monica și tovarășa textieră mă urau cu spume ajunsesem foarte cunoscut în școală…

Și pentru că lucrurile bune vin în haită, impulsionată de atenția pe care i-o oferiem Monicăi, colega mea de bancă de atunci, Mihaela a venit la ora de sport cu un trening dintr-un bumbăcel subțire care e chinuia să ascundă o pereche de sâni rubensieni…  Wow! Atât pot să vă spun!

Monica era istorie… Oricum nu-mi plăcea nici cum râdea, nici cum vorbea. și era și prea înaltă… și prea slabă…

13 comentarii la „Amintiri – Brigada artistica”

  1. bai ești nebun? Am ras de mi-au sarit mucii la propriu. Nu am mai ras cu atâta pofta la vre-o poveste, de la cu rugbistii lui Cabral…
    Ai talent maxim

  2. Bună povestea, am rîs. Ţin minte şi eu o fază haioasă la o serbare de la şcoala noastră cînd unui dansator de populare i-au căzut izmenele, moment în care totul a devenit comedie.

  3. uite de asta astept mereu cu inima la gura clipurile tale cat si povestile haioase si deadreptu impresionante !
    🙂
    esti tare gabitza tine-o tot asa !
    🙂

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw