GARSONIERA DE LA 10 – 5 – RENOVAREA . Nea Fane

bereDacă nu ați citit articolul anterior, deși nu cred că aveți o inimă atât de neagră, doresc să vă informez că garsoniera noastră iubită era era un dezastru. Unul din pereții de la bucătărie avea o gaură imensă din care atârnau niște cabluri. Era moloz peste tot și poate cel mai rău lucru, lumina soarelui care trecea nestingherită prin perete, ne deranja puțin dimineața… Mai ales în acele dimineți când parcă am fi dormit un pic mai mult… eh… Tot răul spre bine… Măcar aveam și noi subiect de discuție… Seara, după o zi grea de muncă, desfăceam o bere și căutam soluții… Practic am plecat de la ”hai să punem un geam, micuț rotund” … am trecut prin etapa ”am un prieten care a furat un vitraliu drăguț din Franța”  și normal ne-am oprit la ”ce bun ar fi un calendar ortodox…”

Asta a durat vreo 2 luni…

Apoi, într-o seară când ne-am întors de la un club, una din junele care ne însoțeau, a strâns din pumnișori, a sărit ca o căpriță de vreo 3 ori, apoi a exclamat:

– Aveți o gaură în perete! Ați văzut?

M-am uitat în ochii lui Andrei. Gândeam același lucru…

Trebuia să rezolvăm problema. Urgent! 

Așa că a doua zi, după muncă, normal, ne-am pus pe treabă! Trebuia ori să demolăm peretele de tot, ori să umplem gaura. Ce fac doi intelectuali când pregătesc o lucrare de anvergură? Un plan! Aducem 3 meșteri. Cerem 3 oferte! Alegem soluția cea mai bună din punct de vedere tehnic și financiar! HA!

Primul meșter

Nea Fane fusese maistru militar. Înalt, zdravăn, hotârât. Era soțul coafezei, sorei lui Andrei. Așa dădusem de el. Se pensionase pe la 45 de ani și se ocupa de construcții. Mai o gresie, mai un zugrăvit… Chestii mici, 2-3 muncitori. Experiența din armată îl ajuta să strunească ”meseriașii”…  Se descurca binișor…

Ne-am întâlnit într-o joi seara. Ne-a plăcut de el. Din prima. Și lui de noi…  Că eram ”băieți de treabă”… așa ne-a zis…

Am urcat împreună pe scări. Liftul era stricat de vreo 2 săptămâni… Furase cineva ușa de la parter… Vă povestesc altă dată…  Se ținea bine, Nea Fane. Nici un semn nu trăda efortul depus… Noi, răsuflam de zici că urcasem un munte…

– Țigările… zic… astea ne omoară… Simțisem nevoia să-i explic omului de ce eram la un pas de leșin… nu-l interesa. deloc…

Ajunși în garsonieră ne-am pus imediat pe treabă. Nea Fane a scos o ruletă, un caiețel și a început să facă niște măsurători… Noi, am scos o ladă de bere, o sticlă de țuică o damigeană de vin și niște pahare… Eram foarte omenoși…

Ne-am pus fain, frumos la masă și am purces la discutarea detaliilor lucrării care urma să se execute. Nea Fane,  a luat o bere pentru că ”nu beau tărie și vinul mă deranjează la mers” și a început să ne explice că peretele trebuie dat jos neapărat. Discuția s-a întins puțin și doar la a 3-a bere a început să ne explice că e mai bine să ai o bucătărie deschisă… Ne-am contrazis, că e un pic de miros și garsoniera e mică, dar nu pentru mult timp… Maxim 3 beri… Apoi discuția a divagat. Mașinile germane sunt foarte fiabile, naționala de fotbal e de rahat și nu a fost revoluție, a fost lovitură de stat… Apoi pentru că lada de bere s-a terminat, am luat vinul la batjocură… N-a durat mult și Nea Fane a intrat în comă alcoolică și a picat cu capul pe masă…

Eu cu Andrei am mai povestit vreo 20 de minute, apoi ne-am culcat…

Pe meșter l-am trezit pe la 9 dimineața. Nu prea înțelegea ce se întâmplase… Îi era un pic rușine de noi, dar vedeam în ochii lui o bucurie pe care numai după ce ai băut o noapte poți să o înțelegi… A bombănit ceva fâstâcit apoi a plecat ușor aplecat spre stânga… Cine nu a dormit niciodată cu capul pe o masă, nu știe cât de greu e să mergi drept a doua zi…

Milităros, Nea Fane, ne-a sunat a doua zi. Sâmbătă, cum ar veni. Și-a cerut scuze și ne-a anunțat că vine mai spre seară să finalizăm discuția. Nouă ne era atât de simpatic, că am cumpărat niște beri. Dacă nu bea omul țuică…

A urcat el singur până la etajul 10. Vreau să fiu sincer cu voi… dacă trebuia să-l așteptăm jos și să urcăm pe scări, cred că nici în ziua de astăzi n-am fi reparat peretele de la bucătărie…

Ne-a făcut o surpriză! A adus o ladă de bere! Ce om fain!

– Păi v-am băut tătă berea, măi feciori… Nu-mi place să rămân dator…

A pus lada pe masă, a scos carnețelul, ruleta, noi am scos țuica, vinul și paharele și ne-am pus serios pe treabă!

2 ore mai târziu, Nea Fane, făcea flotări în pumni, dezbrăcat la maieu și cânta ”treceți batalioane române Carpații”. Era un om cu care te puteai distra… Am mai povestit despre femei, moment în care, Nea Fane s-a simțit dator să ne dea niște sfaturi, exemplificate cu povestioare din tinerețea lui, petrecută la țară… Și cum s-a căsătorit cu muierea lui care era mai rea decât dracu… După ce s-a terminat berea, și a noastră și a lui, chiar ce trecusem pe un pic de vin și nea Fane al nostru a intrat în comă fix în momentul în care el avea impresia că execută un șpagat perfect.  Ridicase degetul arătător ca să ne facă atenți… Să vedem noi cât de elastic poate fi el… Moment în care creierul lui a fugit din post… S-a lăsat lejer pe spate și a început să sforăie domol… Am luat carnețelul și ruleta, le-am pus în haina omului și ne-am culcat…

Fiind duminică am dormit lejer până pe la 12… Meșterul zăcea într-o poziție neomenească, ca și cum ar fi căzut de pe un bloc pe ciment și i s-ar fi rupt 4-5 încheieturi. L-am trezit foarte greu… Era obosit…

S-a ridicat cu mișcări scurte, atent controlate. Se vedea că depune eforturi considerbile ca să rămână vertical… La propriu… Nu ne-am  vorbit…  A plecat morocănos, chinuit, înclinat puternic spre stânga…  Doar cine a dormit într-un spagat nereușit toată noaptea poate înțelege prin ce chinuri trecea prietenul nostru…

Nu l-am mai văzut niciodată pe Nea Fane. Ne-a sunat abia miercuri seara, după ce se împăcase cu nevastă-sa… Nu-l mai lăsa să vină la noi… Că vezi-doamne aveam o influiență proastă asupra lui…. noi!

Așa că vrând-nevrând ne-am căutat un alt meșter… și l-am găsit  pe Ionuc.

Dar despre el am să vă povestesc altă dată…

.

.

poza (știu că nu mă credeți) am luat-o de pe mercador

 

15 comentarii la „GARSONIERA DE LA 10 – 5 – RENOVAREA . Nea Fane”

  1. Dar am o intrebare,Nea Fane cate kg avea??? Ca ma gandesc ca un om mai slabut putea sa faca un semi-spagat apoi sa adoarma in pozitie

  2. Pingback: GARSONIERA DE LA 10 – 6 – RENOVAREA . IONUC | Gaben.ro

  3. Pingback: Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (10) | Martie din Post

Dă-i un răspuns lui alexAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.