Un prunc cinstit.

8 Comments

  1. Frumos gest din partea ta cu anunţarea găsirii acestuia :). Pe de altă parte, am râs minute bune la ultima fază :)))

  2. Eu am gasit un ceas de mana si mama m-a pus sa-l duc inapoi unde l-am gasit. L-am dus inapoi si l-am lasat langa gardul scolii unde l-am gasit iar zi de zi treceam pe acolo sa-l admir. Pana la urma vazand ca nu-l ia nimeni l-am luat acasa si l-am ingropat :))
    Imi adunam banii ce-i primeam uneori de la rude sa-mi iau ceva si cumparam jucarii cat mai ieftine care le ascundeam in locuri cat mai ferite de ochii parintilor. Asa era pe atunci apreciam viata, valoarea ei si cei 7 ani de acasa.

  3. Mi-ai adus aminte de vremurile frumoase, din scoala…am avut toate natiile de culori, chair si de gagici. Bine, asta se intampla prin ’92-’95, deja erau altele posibilitatile.

  4. 🙂 ai uitat un “I” la sfarsit, dar in rest fain articolul ; atmosfera exact aia era

  5. Vai! :)) Chiar erau mai cinstiti copiii pe vremuri! Eu mi-am pierdut pensula pt acuarele prin clasele primare, cineva a gasit-o dar nu m-a crezut nimeni ca era a mea. 😐

  6. adanc ..
    multi altii isi pierd demnitatea, d’obicei tinuta acasa in sertar 🙂 si si-o regasesc (daca!) tot asa – via interogari retorice! :)) :))

  7. Eu am fost furat-rupt, mereu. Perioada… după 1999. Mi-a fost furat penarul în primele luni de școală, apoi stilou după stilou, de ajungeam să-mi cumpăr cele mai ieftine pixuri ca toată lumea, ca să nu iasă în evidență. Doar în liceu mi-am permis să folosesc din nou penarul ce nu mi l-am permis în școala generală, având până într-a 12-a un penar cu Scooby-Doo și cu stilourile mult dorite. Nu mulți foloseau stilouri la liceu, și mai puțini erau aceia care aveau penar. Era amuzantă situația, era hilară, comică, ieșită din comun. Aveam un penar cu personalitate ce-mi acorda popularitate. :))

hai. spune ceva. te provoc! :)))