Un prunc cinstit.

stilouPrimul meu stilou l-am primit de Crăciun.  Fusese un cadou cumulativ… Adică trebuia să-l primesc în vară când luasem premiul întâi. Dar zgârcitul ăla de Moș,  l-a păstrat câteva luni, pentru a-l lăsa împreună cu 2 portocale sub brad. Deci un fel de 2 în 1. Era un cadou scump, costa vreo 400 de lei.  Și trebuia să ai ceva pile ca să-l poți procura… În fine. Ideea e că îl aveam!

Stralucitor. Ușor. Verde. Îmi dorisem unul negru. Nu s-a putut. Moșul nu era în relații atât de bune cu doamna de la librărie… Consolarea venea din faptul că nu primisem unul bordo… Pentru că din acelea aveau fetele…

Îl foloseam ca să-mi scriu temele cu el și nu-l duceam niciodată la școală. Să nu-l pierd.

Aveam o cutie de carton de la ciocolată în care îl țineam alături de o călimară Pelikan și un top de sugativă…   Cutia o țineam în sertarul de la birou. Sertarul, normal, era cu cheie…

În perioada aceea începeam orele de la 7.  Așa era programul. Singura problemă era că școala era închisă, iar noi intram pe la intrarea profesorilor. De fiecare dată. Cu o singură excepție. Era o dimineață friguroasă de ianuarie. Am traversat curtea școlii ca să ajung la intrarea profesorilor. Dar… Ușa era închisă. Ciudat… M-am întors în curte ca să încerc să intru pe la intrarea elevilor…

Pe zăpada bătătorită era un stilou. Exact ca al meu. Strălucitor. Ușor. Verde! Îl pierduse cineva. L-am luat, m-am uitat în jur. Nu era nimeni. Găsisem un stilou! Cât de minunată putea fi viața?! L-am băgat în buzunar și am fugit în clasă. Aveam latină. Cu dirigintele. Băbeanu. Așa îl chema.

M-am perpelit toată ora. Îl simțeam în buzunar și în mintea  mea se dădea  o luptă crâncenă. L-aș fi păstrat pentru că așa  aveam un stilou cu care să scriu la școală, fără să știe ai mei. Pe de altă parte mă gândeam, speriat, că s-ar putea să fiu acuzat că l-am furat… La pauză nu am mai rezistat și m-am dus la diriginte, i-am dat stiloul și i-am povestit că l-am găsit în curtea școlii.

Stiloul a ajuns la directorul școlii, care împreună cu elevul de serviciu au umblat din clasă în clasă, întrebând dacă nu și-a pierdut cineva un stilou…

La ultima oră, dirigintele mi-a adus stiloul înapoi. Nimeni nu pierduse nici un stilou…

Am zburat până acasă. Eram în culmea fericirii. Aveam 2 stilouri. Strălucitoare, ușoare, verzi… Am descuiat sertarul, am scos cutia și am desfăcut-o ușor…

Stupoare. Stiloul meu nu era acolo. Era călimara, hârtia de sugativă. Dar stiloul lipsea. Vă dați seama că am înlemnit. Ce le spun alor mei. Aveam alt stilou, dar dacă mâine vine cineva după el, că doar toată școala știa că e la mine… Ce mă fac? Cum le explic eu ce s-a întâmplat?

Am stat și m-am uitat la cutia aceea vreo 10 minute.

Ce s-a întâmplat? Unde e stiloul? Cum a dispărut din cutia care era închisă în sertar…?

Și apoi mi-am amintit. Cu o seară înainte pusesem stiloul într-un caiet. Caietul l-am pus dimineața în ghiozdan. Din ghiozdan a picat lejer când eu făceam ture prin curtea școlii… Ați înțeles? Mi-am găsit propriul stilou pe care îl știam încuiat într-un sertar… Și pă lângă faptul că îmi găsisem propriul stilou, am mai întrebat 500 de elevi daca nu și-au pierdut un stilou…

Nu pot să nu remarc cât de cinstiți erau copiii pe vremuri…

8 comentarii la „Un prunc cinstit.”

  1. Frumos gest din partea ta cu anunţarea găsirii acestuia :). Pe de altă parte, am râs minute bune la ultima fază :)))

  2. Eu am gasit un ceas de mana si mama m-a pus sa-l duc inapoi unde l-am gasit. L-am dus inapoi si l-am lasat langa gardul scolii unde l-am gasit iar zi de zi treceam pe acolo sa-l admir. Pana la urma vazand ca nu-l ia nimeni l-am luat acasa si l-am ingropat :))
    Imi adunam banii ce-i primeam uneori de la rude sa-mi iau ceva si cumparam jucarii cat mai ieftine care le ascundeam in locuri cat mai ferite de ochii parintilor. Asa era pe atunci apreciam viata, valoarea ei si cei 7 ani de acasa.

  3. Mi-ai adus aminte de vremurile frumoase, din scoala…am avut toate natiile de culori, chair si de gagici. Bine, asta se intampla prin ’92-’95, deja erau altele posibilitatile.

  4. Vai! :)) Chiar erau mai cinstiti copiii pe vremuri! Eu mi-am pierdut pensula pt acuarele prin clasele primare, cineva a gasit-o dar nu m-a crezut nimeni ca era a mea. 😐

  5. Eu am fost furat-rupt, mereu. Perioada… după 1999. Mi-a fost furat penarul în primele luni de școală, apoi stilou după stilou, de ajungeam să-mi cumpăr cele mai ieftine pixuri ca toată lumea, ca să nu iasă în evidență. Doar în liceu mi-am permis să folosesc din nou penarul ce nu mi l-am permis în școala generală, având până într-a 12-a un penar cu Scooby-Doo și cu stilourile mult dorite. Nu mulți foloseau stilouri la liceu, și mai puțini erau aceia care aveau penar. Era amuzantă situația, era hilară, comică, ieșită din comun. Aveam un penar cu personalitate ce-mi acorda popularitate. :))

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw