Borsa. data stelara: August 2013

primaria-borsaPrimarul din Borșa, Toader Mihali, a închis primăria. Adică a încuiat la propriu ușa de la intrare în primărie. Singurul serviciu care mai funcționează e Starea Civilă. Lucru care e normal. Miile de borșeni veniți din toate colțurile lumii nu prea știu de glumă. Nu poți să-i explici unui cetățean care are la dispoțiție 10 zile ca să se căsătorească, că tu ai chef de proteste. Nu poți! Sau poți , dar o să-ți dăuneze grav…

În rest, impozite, taxe, acte … zero!

Primarul protestează pentru că fostul primar a ajuns manager la spital. Pentru că e o numire politică. Injustă. Așa că protestează! Cum știe el mai bine…

Prefectul Anton Rohian o dă cotită. Nici el nu știe ce să facă. A fost informat că s-a stricat ușa… Legal nu prea are ce să facă. Nimeni nu a prevăzut situația asta. Nici o lege…

Între timp, în mod sigur că e doar o coincidență, cineva tot dă foc pădurilor din Borșa. Jandarmii sting pe o parte, lucru dracului, se aprinde focul în altă parte… Gurile rele zic că se încearcă ascunderea jafului din zonă. Ceva controale ce urmau să vină… Ceva dosare penale …  Așa, după incendiu… ce să mai controlezi… Ce?

poza e de aici 

3 comentarii la „Borsa. data stelara: August 2013”

  1. Borsa Terra Nova :)) Ar trebui sa ii aduci pe A-listeri intr-o vizita pe acolo, sincer. As fi curios ce ar iesi. Dar vizita sa fie neaparat in august :))

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.