Cea mai simplă/eficientă cură de slăbire

imagesSavanții americani au descoperit care este cea mai simplă cură de slăbire. Dar înainte de a vă dezvălui cât de ușor puteți slăbi, vreau să vă atrag atenția că spre deosebire de colegii lor, savanții britanici, americanii nu se ocupă de studii (cercetări) inutile… 🙂

Deci, ca să nu pierdem vremea. cea mai simplă metodă de slăbire este – sper că sunteți pregătiți pentru șocul care va urma- somnul!

O oră de somn, vă poate aduce o reducere consistentă în greutate.

Ca să dăm totuși o urmă de credibilitate acestui studiu, cercetătorii în cauză sunt cei de la University of Pennsylvania’s Perelman School of Medicine. Nu știu dacă numele vă spune ceva, mie îmi este total necunoscut, dar, cu riscul să vă schimbați părerea despre mine, vă anunț că am fost crescut la țară. 🙂

Deci, revenind, la orele noastre de somn, studiul a fost efectuat pe o 1000 de adolescenți timp de 4 ani.

Rezultatul, vi-lam spus deja, dar repetitio est mater studiorum, deci, adolescenții care au dormit mai mult au scăzut în greutate.

Nu avem nici o explicație despre mecanismele din spatele acestei descoperiri, dar personal cred, că fiind vorba de adolescenți americani, o oră de somn în plus este o oră de mâncat mai puțin. Logică simplă…

Important este faptul că pe baza acestui studiu, cercetătorii recomandă ca școala să înceapă mai târziu dimineața. Ca să slăbească copii.

Am și eu niște mici propuneri:

-copii mai plinuți să vină de la ora 11 la școală.

– cei foarte plinuți să participe doar 25 de minute la o oră de curs și celelalte 25 de minute să tragă un pui de somn în spații special amenajate.

– după masa de prânz, toți elevii care prezintă tendințe de îngrășare să doarmă obligatoriu.

– meniurile și alimentele să aibă obligatoriu notată perioada de somn necesară pentru eliminarea din organism. De exemplu: hamburger – 22 de minute. maioneză 15 minute etc. (asta bineînțeles lângă informațiile cu numele, locul și data de naștere a animalului…) Să știe copilul exact cât somn îl poate ajuta să scape de caloriile nedorite.

– în loc de orele de sport să fie organizate ore de dormit în haită.

și … aștept sugestiile voastre. sunt sigur că aveți niște idei năstrușnice.

Până una alta mă bag la un somn, că tare aș vrea să scap de niște kilograme :))).  Slăbit ușor!

PS mă gândesc că nu funcționează la toată lumea chestia asta… Antonescu ar trebui să fie piele și os…

13 comentarii la „Cea mai simplă/eficientă cură de slăbire”

  1. ma tot gandeam eu mananc mult, nu fac sport, sunt lenes de profesie si acum am descoperit ca somnul ii de vina ca is prea slab… vreo 3 zile nedormite ma ajuta si pe mine sa pun niste kilograme?

    in alta ordine de idei trebuie facuta o lege care sa oblige toate salile de sport din tara sa se doteze de urgenta cu paturi

  2. Cei care au buletin, după ce ajung la școală și fac ceea ce ziceai tu în articolul de ieri, abia după au dreptul la ora de somn. :)) Energia consumată îi va ajuta să doarmă un pic mai bine. :))

    Antonescu nu ar trebui să fie piele și os, el ar trebui să doarmă somnul cel de veci. :))

  3. Doamne ca m-ai scos din belea. Cu acest post am si eu un alibi la nevasta…un motiv pentru care sa ma lase sa trag un pui de somn cand ajung acasa de la munca. Nu sunt gras dar vreau sa ma mentin…deci noapte buna!

  4. Am incercat foarte multe metode de slabit de-a lungul timpului! Am incercat de la diete la pastile de slabit – toate au plusuri si minusuri; Din ce am incercat eu, dieta dukan este cea mai eficienta – chiar si pe termen lung. Daca vreti sa slabiti iar mai apoi sa va mentineti, incercati-o! Merita!

  5. Un articol foarte interesant, parerea mea este ca Dieta Dukan este una foarte buna, eu acum sunt la etapa de „atac” si am slabit deja 5 kilograme.

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw