Monthly Archives: April 2010

Fah, joaca-te un pic cu empetreiu!

Deci. La noi în bloc, stau mai mulți oameni. V-am făcut din vorbe, nu-i așa? Nu v-ați așteptat la asta!

Oamenii de la noi din bloc au vârste diferite. Și asta e tare. Nu ca prima. dar pe aproape…

Dar avem 4 tineri de vreo 25 e ani. Care spre deosebire de alți tineri de vârsta lor, din această țară, au ca și singură pasiune mașinile. Nu tu o carte, nu tu un teatru, nu tu o școală ca și majoritatea proștilor. Ei cu mașinile. Nu m-am prins încă cum stă treaba și a cui sunt mașinile (că sunt două). Pentru că fiecare din ei se plimbă pe rând cu câte o mașină, dar după o regulă total aleatorie. Am încercat să fac o formulă care să mă poată ajuta să determin care dintre ei, ce mașină conduce într-o anumită zi. Nu mi-a ieșit nicidecum. Sunt tot mai înclinat să cred că dimineața se adună la o cafea și trag bețișoare. Care trage cel mai scurt băț ia BMW-ul. Al doilea băt ca lungime ia Mazda. (că e un BMW și o Mazdă). Restul trag aer adânc în piept.

Gastele prezicatoare de primejdii!

Deci. Există foarte multe studii referitoare la capacitatea animalelor de a prezice cataclismele. Sunt sigur că multe dintre aceste studii au fost făcute de către cercetătorii britanici… Ăia celebrii… Există chiar și legende. Și sunt sigur că punctul de pornire a acestor legende e istorioara cu gâștele. Povestea a început acum 2400 de ani când niște gâște au dat de veste că orașul lor este atacat de către gali. Adică au făcut zgomot. Romanii au prins de veste că sunt atacați și au reușit să salveze Capitoliul.  Nu mi se pare o superchestie. Puteau să fie și niște șoareci în locul atacatorilor. Cert e că gâștele au fost declarate sacre și au fost plimbate în fiecare an prin oraș. Asta nu le-a ferit de cuțit și ca să vă dați seama cât de recunoscători erau romanii, după o vreme au început să îndoape gâștele cu nuci. Ei ziceau că le îndoapă ca să le mulțumească. Eu zic că vroiau să le îngrașe. Francezii au prins și ei mișcarea, dar pentru că nu știau despre ce e vorba, ei au îndopat gâștele cu porumb. Și le-a crescut ficatul. La gâște. Și așa a apărut foagra. Pentru intelectuali foie gras. Dar nu despre asta am vrut să vă povestesc.

Tanti Maricica de la cantina!

Deci. Nu vi s-a întâmplat să întâlniți un pensionar despre care să știți că a fost militar înainte să ajungi să îl cunoști? Ceva din atitudine, mersul apăsat, spatele drept. Modul în care vorbesc. Răspicat, fără inflexiuni. Privindu-te în ochi ca să fie sigur că ai înțeles. Ca să fie sigur că o să te supui. Că o să respecți ordinele primite… Exact așa am pățit eu. Cu tanti Maricica de la cantină…

Avea un aer milităresc și o față de general german din primul război mondial și conducea cantina aia de parcă era pe un crucișător în mijlocul oceanului. Era un Hitler românesc cu țâțe și cur mare. În rest nici o deosebire. Că sunt mai mult decât sigur că îi creștea mustață și putea să semene și mai bine cu personajul mai sus menționat. Testosteronul era sigur  hormonul dominant… Bunicul ei fusese ceva general sau colonel german. Și pentru că tatăl ei nu avusese feciori, o militarizase pe Maricica. Numele îl primise de la mama ei. Care era moldoveancă. Tatăl insistase pentru Bertha. Dar mama avusese ultimul cuvânt. Maricica!

Ipad. Test cu apă. Și ciment!

Sa moara Cenusareasa!

Deci. Ați observat că la noi poveștile au o tentă misogină? Nu prea avem povești la care personajul principal să fie o femeie. Sau fată. Le iau pe rând și vă explic. Nu am pretenția că voi realiza o analiză exaustivă a fenomenului, dar vă asigur că suntem foarte aproape de adevăr…

Punguța cu doi bani. Personajul principal. Un cocoș.

Făt frumos din lacrimă. N-are rost…

Ileana Cosânzeana. Nu are nici o treabă. Personajul principal e tot un bărbat. Prințul de miazăzi o salvează după multe peripeții din mâineile Zmeului Zmeilor…

Greuceanu. N-are rost…

Harap Alb. Ok.

Prâslea și merele de aur. Ok.

Păcală și Tândală. OK.

Alta saptamana, alt concurs!

Da. Săptămâna trecută a câștigat Bogdan. Felicitări.

Avem un nou concurs!

Baftă!

V-am țucat!

Sinucidere sociala.

Sunt multe chestii care te urmăresc o viață întreagă. O poreclă. Faci ca porcu într-o oră de biologie. Gogu Porcu! Ăla ești. Ai fost la un chef cu o gagică și erai atât de beat încât ai vomitat pe tort. Cake man Ăla ești. Ai fost împreună cu 2 prieteni la o fetițâ din aceea mai prietenoasă. Toți trei ați avut parte de iubire. Apoi ți-a apărut pe puțâ (penis sau **ulă au bărbații maturi) o bubițâ mică. Nu era acolo înainte. Nimic interesant. Doar că te durea al dracu’. Apoi ai luat antibiotice vreo 3 luni. Cele care au pierdut cel mai mult la faza asta sunt prietenele voastre. Care au făcut și ele vreo 25 de injecții. Sifil! Bubi!  Ăla ești. Ai furat mașina lu’ tactu. Aveai 17 ani, erai beat și ai intrat în primul pom. Șumi. Ăla ești. Ești bun de povestit. Te arată lumea cu degetu’. Uite-l și pe fraierul ăla. Ce țeapă și-a luat…

Natura împotriva tehnologiei. Ca în Avatar…

http://25.media.tumblr.com/tumblr_l0hgxgxWGZ1qzb2tjo1_500.jpg

CItiți explicația de pe poză. Nu-i drăguț?

.

.

.

Nu mai știu de unde am poza. Ca să nu ziceți că-s țăran, dacă dați un click vă duce la singura adresă unde am găsit numele

Telefon de bisnitar!

Prima chestie. Se zice bișnitar. nu bijnitar. Am verificat pe DEX și e așa cum zic eu. Se zice bișniță. Nu bijniță. Pentru că vine de la business din engleză. Sau bisnis din limba română. Nu există bijnis. Nu?

Mă bucur că pot să îmi aduc și eu un mic aport la ridicarea nivelului cultural al cititorilor acestui blog. Deci.

Mărirea.

Telefoanele mobile și bișnitarii. Deși nu vă vine să credeți între telefoane și bișnițari există o legătură foarte puternică, legătură care s-a format începând cu primele zile ale telefoniei mobile în România. Primii promotori ai tehnicii mai ales în domeniul telefoniei mobile au fost ei. Bișnițarii. Vânzând telefoanele din portbagajul mașinii, proaspăt aduse din țările calde, ei au devenit în cel mai scurt timp vârful de lance al revoluției tehnologice. Vedeai pe net un telefon nou, puneai mâna și îl sunai. Pe Gogu – telefoane. Așa îl aveai memorat în telefon.

Gogu, nu ai telefon din ăla? Nu? Când crezi că apare? Te mai sun săptămâna viitoare?

Gogu după o vreme a preluat inițiativa. Te suna el.

Bă, cocos, am un telefon din ăla jmecher. Cu blutut. Ieftin. Știi cui îi trebe?

OS 4 Iphone

http://www.apple.com/iphone/preview-iphone-os/

nu am nimic de zis… poate ceva cu multitasking…

Blestemul incașilor…

După ce a măcelărit 12 milioane de indieni și au furat vreo 10 tone de aur plus 20 de tone de argint, spaniolul Francesco Pizzaro ca să dea bine la întoarcerea pe meleagurile natale,  a adus în bătrâna Europă mai multe plante, una mai interesantă și mai folositoare decât cealaltă. Cartoful, porumbul, ardeiul, vinetele și roșiile.  Moment în care ne punem întrebarea ce dracu’ mâncau europenii până în anul 1500 ?

Spaniolul nostru vajnic a  mai cărat și două plante foarte populare, mai mult pentru alte calități…  Mătrăguna și tutunul. Mătrăguna a fost folosită mai mult pentru a mai otrăvi un dușman sau un concurent. Erau total demodate verdele de Paris și veninul de viperă… Nu a fost folosită pentru alte scopuri decât în zilele noastre. Când a devenit plantă medicinală…

Pisica ordinara (felinas vulgaris)

Sunt un iubitor de câini. Indubitabil. Iubesc ideea de a avea un animal dispus să te apere, indiferent de circumstanțe. Dar așa cum zice titlul astăzi vă voi povesti despre pisici. Pe care personal nu le urăsc. Dar nici nu le iubesc. Sunt undeva la mijloc. Nu am nici un motiv să le iubesc, pentru că pisicile (deși nu par) sunt animale foarte parșive. Care se folosesc cum pot mai bine de stăpânul lor. Nu au nici un fel de loialitate nici măcar față de persoana care le hrănește în mod constant. Poate greșesc dar nu am auzit de vreun experiment reușit în care o pisică dresată să refuze mâncare. Sau să aducă o minge sau un băț aruncate de stăpânul ei. Așa cum nu am auzit de nici un hoț pus la podea de o pisică care își apăra stăpânul. Ca să nu aud comentarii aiurea, pisica despre care vorbim e o banală pisică domestică. Domestic înseamnă (așa cum ne-a învățat tovarășa învățătoare) animal care trăiește pe lângă casa omului și aduce anumite foloase. Care or fi foloasele alea, în afară de faptul că provoacă mici alergii și își ascute unghiile în canapeaua ta de piele, nu știu. Șoareci oricum nu prind…

Cainele de bloc! (Canis Blocus Habitatus)

Câinele de bloc (Canis Blocus Habitatus) este o specie recent apărută în peisajul mioritic. Primele atestări ale speciei datează din perioada anilor 60, ani în care comuniștii începuseră să mute masiv populația de la sate în blocurile recent construite în orașe.

Mutarea, pentru cei care nu cunosc fenomenul, avea singurul scop de a furniza forța de muncă necesară construirii comunismului multilateral dezvoltat. Este cert faptul că țăranii (nu folosesc acest cuvânt în sensul rău…) au încercat să ia cu ei cât mai mult din vechea gospodărie. Găinile, gâștele, rațele, curcile, oile, caprele, porcii, vacile și  caii au fost cărate la bloc. În curtea blocului… Am auzit de niște familii care țineau niște cai la etajul 3, dar fac parte din altă poveste… Și etnia e alta…  Lucrurile au funcționt normal până când 2 noi revoluții au lovit țărișoara. Prima e revoluția industrială. Care a dus la apariția mașinilor. Pe care unde să le parchezi? În curtea blocului. Nu poți să parchezi Volga aia faină lângă cotețul porcilor. Sau să stea găinile pe ea. NU?

Stai pitit că am mai găsit unu’!

el a fost pentru o zi președinte :)

Mega, uber, super tare!

Avem un mic concurs.

Pe pagina AdKontest. Sau dacă nu vă descurcați aici.

Părerea tatălui lui Emil Boc despre Guvernare!

Legea Haiducilor!

Prin definiție, haiducii erau niște oameni altruiști care n-aveau altă treabă decât să fure de la bogați și să dea la săraci. Nu avem nici un fel de informație dacă păstrau o parte din pradă și pentru ei, dar având în vedere că haiducii despre care vorbim erau români și ei, sunt mai mult decât convins că păstrau o parte din pradă. Nimic rău aici! Puteau să nu dea nimic. Dar atunci nu ar mai fi fost haiduci! Erau niște bandiți! Bandiții fac exact același lucru ca și haiducii. Adică fură de la cei bogați. Sună puțin pleonasmic. e foarte greu să furi de la săraci pentru că nu prea ai ce fura. Dar pentru că ei nu împart prada cu oamenii de rând, nu beneficiau de suportul și susținerea care îi făcea atât de populari pe haiduci.

Am definit părțile. Haiducii și bandiții!

Scopul articolului. Legea Haiducilor.

Gaming cat se poate de real!

Deci. Mă duc la un supermarket. Trec pe lângă o plasmă din aceea imensă și mă izbește o imagine cu un porșan mega aranjat care trecea în viteză pe străzile unui oraș…. După el la 10 centimetri un Bugatti. Hmmm. Interesant. Mă dau doi pași în spate să prind toată imaginea. Mă lipesc de un stâlp și mă fac comod. Adică mă scarpin… Deci n-ați văzut așa urmărire în viața voastră… când porșeanul când bugatti la conducere. Frâne, derapaje, fum, mirosea a cauciuc ars prin jur… La un moment dat mașinile trec printr-un gang unde era puțin mai întuneric și se vedeau discurile de frână înroșite la maxim… Bestial. Acuma pentru mine problema cea mai mare era cum aflu cum se numește filmul? Să pot să îl văd (și revăd) din confortul fotoliului meu de acasă… Și în momentul în care  eram atent la orice detaliu care m-ar putea ajuta, porșanu’ trece în față la o curbă mai strânsă și camera care filma toată aventura coboară până în spatele mașinii și filmează reflexia Bugattiului în cromul tobei de eșapament… M-am pișat pe mine! Deci așa ceva nu se poate! Bestial! În  momentul ăla am cedat psihic și m-am dus să văd ce film era ăla! Ce film credeți că era? No atenție mare! Nu era film! Era un joc! Un joc pe o consolă!

Vrabioiul.

Să nu avem discuții încep prin a vă spune că știu că nu există masculinul de la vrabie. Nu știu de ce nu există, nu e problema mea și  departe de mine gândul de a remedia problema asta.

Ce vreau eu să vă povestesc s-a petrecut acum câteva zile în balconul apartamentului în care locuiesc. Nu locuiesc în balcon.  Locuiesc într-un apartament care are un balcon. Stăteam și navigam pe net. (mai citiți o dată propoziția asta. sună aiurea sau nu?). Și aud din balcon un zgomot puternic. Mă duc să văd ce s-a întâmplat. Ce credeți? O vrăbiuță intrase în balconul meu. Care este închis cu sticlă. Tot, cu excepția unei mici găuri de care știa doar păsărica despre care povestim. Vorbim aici de o femelă, pentru că era mai urâțică. Dacă cumva nu ați observat în lumea necuvântătoarelor masculii sunt mai frumoși decât femelele. Doar la noi la oameni e invers… Adică cel puțin în cauzul meu e evident…

Switch to our mobile site