Lelea Floarea este ultimul personaj comun . Este ultimul personaj comun în ierarhia personajelor comune. Nu pentru că zic eu, ci pentru că așa au prins-o în statistici publicitarii. Când s-au împărțit personajele în industria de publicitate (exact pe principiul pe care s-au împărțit norocul și frumusețea în Ardeal) ultimii au rămas cei care cumpărau detergent. Chiar și cei care cumpărau hârtie igienică erau mult mai sus în ierarhia clienților. Sau deodorantul de toaletă. Chiar și Lunarul, soluția aceea argintie cu care se vopseau sobele la țară de Paște, aveau un targhet mai elevat.
Nu avem nici un fel de informație despre comportamentul de consumator al lelei de dinainte de revoluție, mai ales că aveam doar Dero și Perlan. Și un săpun de casă… Cheia, cred. Ce reclamă să faci la produsele astea 3 că erau aproape degeaba. Dar după revoluție s-a schimbat problema. O droaie de produse s-au lansat pe piață. Trebuiau targhetate. Cine e cel mai tâmpit consumator? Cel de detergent. Ok. Să facem reclame. Și au făcut nene niște reclame de rămâneau pisicile zburlite câte două zile. Murdăreau ăia haine la televizor cu zmeură, cu afine, cu rugină le aruncau în mașina de spălat și le scoteau imaculate. Mai aveau și niște replici din ale superinteligente. Și lelea stătea cu bulendrele pline de pete într-o mână și cu cutia de detergent în cealaltă se uita la televizor și nu înțelegea ce face ea și nu iese bine. Exact ca în reclamă. Haina murdară. Mașina de spălat. Detergent. PAC! Scoți haina. Murdară. Cum paștele măsii? Repetăm. Haina murdara. Mașina de spălat. Detergent. PAC! Scoți haina. Murdară. E posibil așa ceva? Se uita la cutie… Exact la fel. Ca în reclamă. Și de ce nu iese… Mister… E ceva ce nu fac bine? Acuma și cei din publicitate au dreptate. Trebuie să fii cretin să mai cumperi un detergent care în reclamă spală de se miră lumea și la tine acasă face trei bule și îți lasă rufele cum erau.
Problema fabricanților de detergenți e că dacă unul face o reclamă după o lună toți fac reclame la fel. Cu singurul scop declarat ca să o bulverseze și mai mult pe lelea Floarea. Și atunci cum te diferențiezi în ochii (în mod normal trebuia să scriu mintea, dar pentru că vorbim de oamenii care cumpără detergent…) consumatorului. Faci să pară mai simplă spălarea. Păi ca să economisim niște bani facem mașina să spele cu apă rece. Nici o diferență. Detergentul spală la fel. Apoi scoatem de tot mașina din reclamă. Punem hainele pătate într-un vas pe scenă. Agităm puțin boarfa în apa plină de fosfați și cloruri . PAC. Ies Imaculate. Refaci experimentul acasă. Buleandra iese murdară. ok. Apare altă reclamă. Nu mai agită rufele. Le aruncă acolo și le scot curate. Și mai tare! Pun gheață în apa cu detergent. Normal că în reclamă rufa iese imaculată. la tine acasă nu…
Urmează detergentul care spală fără apă. Apoi detergentul care spalâ fără să fie nevoie să dai haina jos de pe tine. Ultima fiță o să fie un abonament pe care să-l plătești la Procter and Gamble, Unilever sau Henkel și să se curețe hainele singure. Seara ai ajuns acasă. Pui haina în dulap. Dimineața e curată. Fără efort, fără apă. Și fără gheață. Și fără lelea Floarea…
Ia de asta am putea spune oarecum ca am ajuns o tara majoritara de nespalati… 🙂
Pe mine ma enerveaxa la culme detergentii care au „formula imbunatatita” si care curata chiar mai prost decat cea veche. Deci eu cred, ca sa economiseasca fosfati si sapun si ce prafuri mai pun ei pe acolo, ca baga var sau faina sau ceva… :))
Si ca o constatare: scrii cu atata umor, incat e imposibil sa nu rad la ce „debitezi”. Pe bune! Imi place!