BĂĂĂĂ! BĂĂĂĂ! BĂĂĂĂ!
Urla din toate puterile agitându-și pumnii micuți, pentru ca mai apoi să-și smulgă șapca cu modele norvegiene din cap, să o trântească în noroi și să sară cu ambele picioare pe ea. Gestul acesta ne-a speriat pe toți pentru că știam cât de mult ținea la șapca aceea. O câștigase la un pariu, de la un nordic, în timpul unui campionat de juniori din Cehoslovacia. Șapca aceea cu roșu, alb și albastru era mascota echipei noastre. Învățasem să avem grijă de ea oriunde mergem cu echipa, pentru că dacă cumva s-ar fi rătăcit cred că ar fi fost în stare să ne omoare cu bătaia. Cine a trăit vremurile acelea știe ce valoare avea o șapcă foarte colorată în România gri a acelor ani… Adăugați la aceasta valoarea sentimentală și posibilitatea de a te lăuda de fiecare dată cu ea. Nu era persoană să nu întrebe: de unde ai șapca asta frumoasă… Și aici începea o poveste de vreo jumătate de oră unde îți explica el cum a dat el 30 de bare consecutive de la 25 de metri…
