Deci. Nu vi s-a întâmplat să întâlniți un pensionar despre care să știți că a fost militar înainte să ajungi să îl cunoști? Ceva din atitudine, mersul apăsat, spatele drept. Modul în care vorbesc. Răspicat, fără inflexiuni. Privindu-te în ochi ca să fie sigur că ai înțeles. Ca să fie sigur că o să te supui. Că o să respecți ordinele primite… Exact așa am pățit eu. Cu tanti Maricica de la cantină…
Avea un aer milităresc și o față de general german din primul război mondial și conducea cantina aia de parcă era pe un crucișător în mijlocul oceanului. Era un Hitler românesc cu țâțe și cur mare. În rest nici o deosebire. Că sunt mai mult decât sigur că îi creștea mustață și putea să semene și mai bine cu personajul mai sus menționat. Testosteronul era sigur hormonul dominant… Bunicul ei fusese ceva general sau colonel german. Și pentru că tatăl ei nu avusese feciori, o militarizase pe Maricica. Numele îl primise de la mama ei. Care era moldoveancă. Tatăl insistase pentru Bertha. Dar mama avusese ultimul cuvânt. Maricica!
Curățenie și ordine. Ordine și disciplină. Asta vedeai când intrai în cantină aia. Chiar și cimentul de pe jos era lucios de atâta frecat. Acuma dacă stau și mă gândesc, femeia care spăla pe jos se schimba destul de des… Nu cred că le omora… Nu vă gândiți la prosti… Cred că dezertau ele… Că nu mai rezistau cu Herr Maricika! Pentru noi, clienții era desul de bine. Mâncarea bună. Nu te gândeai niciodată că s-ar putea să fie ceva în neregulă acolo. Niciodată.
În schimb ce era foarte nașpa era cantitatea de mâncare. Care era prea mică, după părerea nostră. Și venea pe sistem de fidelitate și ciubuc. N-ați înțeles. Vă explic. Veneai astăzi. Luai mâncare. de 10 lei. Puțină. Bună dar puțină. Insist pe faptul că era puțină pentru că noi suntem în câmpul muncii. Și noi când mergem să mâncăm, noi, mâncăm nu glumă. Noi luăm foarte în serios mâncatul…
Deci plăteai la casă. Dădeai un ciubuc. 1 leu. Herr Maricica observa. A doua zi când veneai primeai mai multă mâncare. Dar dacă dădeai 1o lei o luai de la capăt. Înțelegeți? Dacă nu dădeai ciubuc erai tăiat de la porție. Puteai chiar să lipsești 3 zile. Când te întorceai Maricica știa unde ai rămas cu plata. Dacă dăduseși leul ultima oară sau nu! Era un sistem infailibil. Nu greșea niciodată. Până când Herr Maricica s-a îmbolnăvit. Sau s-o fi dus în concediu. Că nu cred că era vreun virus capabil să doboare animalu’… Și tot sistemul s-a dus pe apa sâmbetei. Fetele alea nu știau cine plătise leul ăla în plus. Și nu ne mai dădeau porțiile mărite…
Și eu am luat măsuri. M-am dus la bucătăreasă și am întrebat. Cât e un meniu?
– 10 lei
– Mie să-mi puneți unu’ de 11 lei.
Și așa am primit o porție mare. După aia meniul a devenit 11 lei. Mâncarea mai multă.
Tanti Maricica nu s-a mai întors niciodată. Cred că a demoralizat-o faptul că au schimbat sistemul… Și i-au luat obiectul muncii… Știți și voi ce greu e să lucrezi fără o motivație serioasă… Și cu niște șefi care nu te înțeleg… Mâncarea e multă. Nu e la fel de bună. Nici curățenia nu mai e ca pe vremuri. Femeia de serviciu e aceeași de vreo 3 ani. Mai mult stă sprijinită în mop și privește pe geam. Fețele de masă nu mai sunt albe. Sunt de un gri maroniu. Nu mai e nimic ca înainte. Tacâmurile nu mai strălucesc. Oalele au smalțul sărit și sunt afumate… Farfuriile sunt crăpate…
Vedeți că e bun un neamț la casa omului? Chiar dacă a rupt legătura cu rasa ariană de 2 generații, are 50 % din gene dintr-o moldoveancă și o cheamă Maricica? Tanti Maricica!
.
.
V-am țucat!