Monthly Archives: January 2010

Pentru legea hamburgherilor, prietenă-sa e de vină!

Bă eu sunt gras. Nu obez. Sunt gras și nevastă-mea de fiecare dată când are ocazia mă ironizează finuț pe tema asta. Dar și ministrul ăsta e gras. Mult mai gras ca mine. Cel puțin mufa e mult mai rotundă. Dacă aplicăm regula de 3 simplă pretenă-sa nu mai e finuță de mult. Sigur deja se ceartă de la mâncare. Și vă asigur că i-a zis fata: dacă nu dai o  lege să se impoziteze fast foodurile astea care te-au nenorocit, ne despărțim! Și el n-are ce face. se conformează. Că dacă ești obez te afectează și emoțional. Masiv!

Lăsând caterinca la o parte, ăsta are față de ministerul sănătății. Nu avem unu mai roșu în obraz. Și mai suplu? Și dacă ești umflat, nu puteai să propui o lege care să impoziteze sucurile carbogazoase? Să nu facă lumea legătura cu modul în care te-ai îmbuibat până acum?

Curcubeul din ianuarie.

Nu e normal să vezi un curcubeu în ianuarie. Dar e frumos și l-am imortalizat. Cu Iphone-ul din dotare care prestează destul de binișor pentru cei 2,3 Mp.

Domnu Berceanu! Da fraierii ăștia care plătesc rovigneta ce fac?

Am avut un weekend plin. Vineri noaptea am fost la o zi de naștere. Ne-am bețivit un pic. Sâmbătă am fugit la Cluj unde ne-am culturalizat la film. Și am vizitat câteva magazine. Eu. Nevastă-mea restul. Adică toate. Am ajuns noaptea târziu înapoi în Baia Mare.  Dimineață, v-am povestit ce aveam pe suflet, fără să uităm să pomenim cât de spart e drumul de la Baia Mare spre Dej.  apoi ne-am dus foarte drăguț în vizită la nașii noștrii. Unde ne-am enervat cu niște beri. Când ne-am întors acasă am dat într-o gropiță. Și ne-am spart geanta la mașină plus că s-a tăiat cauciucul. Nu ar fi o problemă prea mare pentru că în mod normal dauna ar trebui să fie acoperită de asigurare. Dar nu sunt sigur. Dar am și eu o mică întrebare pe care o adresez domnului Berceanu, pentru că el e ministrul transporturilor. Am urmărit foarte atent fazele de la dezăpezire atunci când dumneavoastră ați spus ca mașinile care nu au rovignetă să fie lăsate în câmp.  Ce nu înțeleg eu e de ce nu le-ați scos pe alea care aveau rovignetă.  Nu se poate dezăpezi un drum, ok, îl închizi , iei toți oamenii din mașini și îi duci la un ceai fierbinte undeva. Până se rezolvă treaba. Voi nimic. Cine s-a descurcat bine, cine nu , ghinion. Nu am văzut nici o demisie, nimic. Nici o scuză publică. Absolut nimic.

Acuma s-a topit zăpada și au apărut gropile. Eu plătesc 3 rovignete. Mi s-a rupt roata la mașină. Până acum am schimbat piese de vreo 2000 de euro la mașinile firmei în 3 ani. Mașinile le-am luat noi și s-au rupt prin gropi. Pe drumurile pentru care plătim rovignetă. Acuma dacă cei care nu plătesc  rovignetă, dumneavoastră îi lăsați să moară  în drum, noi ăștia care plătim nu ar trebui să primim banii înapoi dacă stăm înzăpeziți sau ne rupem mașinile în gropi? Măcar banii de rovignetă. Nu ați prestat serviciul pentru care ne-ați luat banii. Ne vrem banii înapoi. Ce ziceți domnule Berceanu? Că timp de glumițe cu Mircea Badea aveți când inaugurați șosele de centură. Poate vă implicați și în treburi serioase. Treburi pentru care primiți salariu. Dacă stau bine să mă gândesc și banii ăia ar trebui să îi dați înapoi… Aveți mai jos penibilul moment al lui Berceanu.

Întâlnirea cu asfaltul 2.0

Am fost sâmbătă la Cluj. Cei 3 care mă urmăriți pe twitter știți deja asta. M-a șocat foarte tare cât de distrus e drumul între Baia Mare și Dej. Bombardat, distrus, nu știu cum să îl descriu. Dezastru poate ar fi mai potrivit. De la Dej încolo se schimbă total lucrurile! Un vis… Drum cu asfalt negru, marcaje extraordinar de albe și perfecte.

Domnilor profesori! Niște sfaturi!

Sunt (sau îmi place să cred că sunt) la vârsta la cere pot să înțeleg anumite lucruri. Unul dintre ele ar fi învățământul. Înainte de a da cu pietre sau de a închide această pagină vă rog să mă păsuiți cale de câteva rânduri pentru a mă putea explica. Am făcut parte dintr-o generație unde învățatul era o problemă serioasă. Nu spun că alte generații nu ar fi avut aceleași probleme sau generațiile care vor urma nu vor fi nevoite să înfrunte aceleași probleme. Ce încerc să aștern în aceste rânduri e faptul că în școală eram nevoiți să învățăm la 13 materii. Foarte bine la toate. Părinții aveau așteptări foarte mari, concurența era acerbă.

Sherlock Holmes!

Cea mai nebunească personificare a lui Sherlock. Singurul motiv pentru care m-am dus să văd acest film a fost regizorul. Guy Ritchie. Am văzut absolut toate filmele lui. Toate. Două dintre ele sunt în topul meu personal. Snatch și Lock, Stock and Two Smoking Barrels . Mi-a mai plăcut și RocknRolla. Dar nu destul ca să intre în topul meu personal. Un film drăguț de văzut duminică.

Avatar!!!!!!

Avatar. Înțeleg că de obicei când vine vorba despre un film atât de mediatizat trebuie să fie două direcții. Unora le place, altora nu le place. Nu este posibil să fii neutru.

Cei cărora  nu le place sunt puțini.  Marea majoritate o fac pentru că e foarte bine să fii contra. Dai o dumă.

Shaormării duty free!

Dacă se pune o taxă, cum știe statul că tu ai luat hamburgherul de la o firmă care plătește taxa la stat? Ar trebui să aibă un timbru, nu-i așa? Ca și pachetul de țigări. Dacă  a fost posibil pentru țigări și alcool de ce nu ar fi posibil și acum. Dar mai mult ca sigur că ar apărea hamburgherii de contrabandă.

Germania, Cristi, Marius și cei 50 de metri de occident!

În Vișeu de Sus înainte de Revoluție erau vreo 23.000 de oameni. După au mai rămas vreo 17.000. Unde au plecat? În Germania, pentru că erau etnici germani. Pe vremea lui Ceaușescu toți erau maghiari dar în seara magică de 23 decembrie 1989 au devenit instantaneu germani! Dar asta e o altă discuție, care nu va avea loc astăzi.  Poate altădată. Cine știe…

Boboteaza, Cristi, Marius și restul sfinților…

Am să vă introduc începând de astăzi cu niște prieteni. Care deși vă asigur că nu au dorit asta, au devenit subiect de legendă pe plaiurile Vișeului… Primul: Marius. Un tip foarte de treabă, sărac lipit dar cu principii sănătoase. Posesor al unui năsoi impozant (acuma nu știu dacă și restul era impresionant conform legendei…) și era extraordinar de haios. Al doilea.Cristi. Un tip uber ok, dar exemplarul tipic de băiat de bani gata. Mansarda nu era foarte locuită dacă înțelegeți la ce mă refer. Anyway…

Izvor de nesimțire!

În România hotărârile judecătorești nu sunt izvor de drept. Adică dacă un judecător a considerat că tu ai dreptate într-un proces, este foarte posibil ca alt judecător să considere că nu ai dreptate. Bineînțeles că ambii judecători judecă exact aceleași fapte și au aceleași dovezi. Nu poți să îi zici unui judecător că un caz similar a fost judecat într-un anumit fel. El (judecătorul) poate să judece exact pe dos. De ce? Nu știu! Dar poate pentru că trăim în țara asta unde toate îs cu curu’ -n sus. Dar nu vreau să vă vorbesc despre justiție. Că nu ăsta e subiectul.

Tempus fugit!

Îmi amintesc cum priveam șirurile de tineri cu rucsaci în spate care veneau pe Wasser. Puștani de 17-18 ani, plecați în lumea largă cu doi – trei euro în buzunar. Cu un ceaun atârnat de rucsac. Cu plete și tuleie de barbă abia ițite și nelipsiții bocanci de piele. Nu erau ghete de tracking pe vreamea mea.

Domnule Băsescu! Am încercat să mă abțin! Nu pot!

Pentru cei care nu ați urmărit discursul președintelui din seara de Revelion, să vă spun ce a debitat:

“România nu a fost lovită de criză!”

Am încercat să mă abțin și așa cum visurât promitea să se lase de țigări, eu mi-am promis că nu mai zic nimic de Băsescu. Dar nu pot:

Cum morții măsii România nu a fost lovită de criză?

Tu sau dumneavoastră (că nu mai știu dacă ne tutuim) ați fost feriți de fenomen. Că la voi la partid ploua cu sutele de milioane din campania electorală. Normal că nu ați simți criza. Și mai normal că nu știți că a ajuns și în România.

Vă spun eu:

E CRIZĂ ȘI ÎN ROMÂNIA! FĂRĂ MIȘTO, CHIAR E CRIZĂ! SERIOS!

Poate în sfârșit luați și voi niște măsuri.

AAAA! Am înțeles de ce nu ați făcut nimic. Nu știați că e criză… De aia… Și noi care vă bănuiam pe nedrept că de fapt nu vă interesează… Ne cerem scuze. Tot noi…

O chestie care trebuia să o rezolv de mult. Blogroll-ul!

Foarte pe scurt. Nu știu de ce, dar până acum preferam să pun linkurile din blog roll pe pagina de link exchange. Mi se părea mai ordonat și preferam să scriu câte o mică explicație la fiecare. Am șters pagina de link. Am pus toate linkurile în blogroll. Pentru că am observat că link-urile mele nu îi ajutau pe Zelist de exemplu. Sau în alte clasamente… Așa că i-am pus pe prima pagină.

Am mai adăugat câțiva prieteni. Pe care i-am cunoscut de curând. Și care zic eu că merită. Am șters niște bloguri. Pe care le am în reader. Îi citesc în continuare. Doar că nu îi mai am pe prima pagină. Nu am găsit nici un motiv pentru asta.

Atât.

M-am acrit. Sau îmbătrânesc… S-au m-am acrit îmbătrânind…

M-am acrit. Pentru cei care măcar o secundă s-au gândit la gust, plecați de pe blogul meu! Mă refeream la acreala specifică unei anumite vârste. Nu jignim pe nimeni aici. Doar că încerc să nu mă gândesc la cum eram acum 10 ani. Uauuu… Pardon, mi-a scăpat… Nu mă deranja dacă “scăpam” pe jos o hârtie… Sau dacă mâncam semințe, mai lipeam guma de spatele scaunului la film, ne uitam noaptea la filme cu home cinema-ul dat la maxim fără nici un fel de stres pentru vecinii care dimineața mergeau la muncă, mai înjuram pe stradă, mai organizam câte un chef miercurea seara, toate acestea fără nici un fel de problemă… Era să scriu remușcare dar mie personal nu îmi place cuvântul. Cum re – mușcare? ok… altă discuție.

Switch to our mobile site